AcasăNews„Katiuşa” nord-coreeană

„Katiuşa” nord-coreeană

S-a terminat războiul rece, a început lupta pentru pace

În timp ce Phenianul a propus Washingtonului reluarea negocierilor privind programul său nuclear, Kim Jong Un a supervizat un nou test al unui „lansator de rachete multiplu de foarte mare dimensiune”. Aşa mută noul “prieten” al preşedintelui Donald Trump, sub ochii Coreei de Sud, aliată Statelor Unite.

S a terminat războiul rece a început lupta pentru pace

Armata sud-coreeană a anunţat o nouă lansare de „proiectile” – termen cu care numeşte în general rachetele balistice cu rază scurtă de acţiune -, marţi dimineaţă, din centrul Coreii de Nord. Aceste proiectile au zburat circa 330 de kilometri după care s-au prăbuşit în Marea Japoniei. Agenţia nord-coreeană KCNA a anunţat că Kim Jong Un a condus personal pe teren acest test destinat „să măsoare timpul de desfăşurare” a lansatorului de rachete. Ea a menţionat că mai este prevăzut cel puţin un test. La sfârşitul lui august, Coreea de Nord a anunţat un test al „lansatorului de rachete multiplu”, după ce de la începutul verii a făcut numeroase exerciţii cu rachete cu rază scurtă de acţiune. Testul de marţi a avut loc la câteva ore după ce regimul nord-coreean a afirmat că este dispus să reia negocierile cu Statele Unite, în punct mort din februarie.”Vrem să ne aflăm faţă în faţă cu SUA la sfârşitul lui septembrie, la o dată şi într-un loc asupra cărora putem conveni”, a declarat luni Choe Son Hui, adjunctul ministrului de externe din Coreea de Nord. După întâlnirea istorică dintre Donald Trump şi Kim Jong Un din iunie 2018, de la Singapore a urmat eşecul summitului de la Hanoi şi celei de-a treia întrevedere a celor doi lideri, de la frontiera dintre cele două Corei. (R.J.)

author avatar
National
2.142 afisari
Zenville

Ultimele știri

Imagini incredibile! O furtună puternică a făcut prăpăd în Sinaia. Vijelia a luat pe sus acoperișuri și a doborât mai mulți copaci – FOTO/VIDEO

O furtună a făcut prăpăd, miercuri, 9 iulie, în Sinaia. Vântul a fost atât de puternic, încât a zburat acoperișuri și a doborât mai...

COTAR acuză: ASF închide ochii în fața unui nou faliment pe piața polițelor RCA, iar ANAF controlează doar firmele care au capital românesc

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a transmis o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan. Totul, „în contextul unui fenomen extrem de grav,...
proger