AcasăDezvaluiriJustiție cu pupături pe dosul Europei

Justiție cu pupături pe dosul Europei

Deși nimeni nu a crezut că Ludovic Orban va merge atât de departe cu tupeul unui program încropit pe genunchi, iată că liberalul care trăiește în umbra  Întâiului Jurist al țării a trecut la executarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. El spune că este doar un memorandum al ministrului Cătălin Predoiu, că să mai vedem, că poate se va discuta în Parlament propunerea, dar, din moment ce a fost de acord cu ea, lucrurile sunt clare. Și, ca să se acopere și să dea o spoială de legalitate, a declarat că măsura era prevăzută în programul de guvernare. Nedumerire: de ce scriu liberalii guvernare cu „G”, e o instituție? Întreb pentru că, până acum, s-a dovedit a fi doar o mascaradă.

 

Cătălin Predoiu, un ministru prea slab pentru a spune NU Europei. Sau prea slugarnic?

Minciuna lui Orban este de proporții similare cu tupeul de a guverna, căci în așa-zisul program, punctual nu este nimic prevăzut cu privire la Secția specială. „Corectarea legilor din domeniul justiţiei este necesară pentru a se elimina modificările toxice promovate de PSD din ultimii trei ani. Toate actele normative trebuie să respecte cele mai înalte standarde europene, adică să fie puse în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia, ale Consiliilor Consultative ale Judecătorilor și Procurorilor Europeni, precum și cu rapoartele Comisiei Europene și GRECO, după o consultare publică amplă cu practicienii din domeniu”. Așadar, nimic despre SIIJ, doar generalități și, Europei, calde pupături în fund.

Doamne ferește, nu-i frumos

Memorandumul lui Predoiu elimină din start prezența corupției în rândul magistraților, după cum neagă și existența procurorilor nărăviți la abuzuri. Dacă nu există, la ce ne trebuie Secția specială? Ca să-i purece pe procurorii care s-au făcut că nu văd devalizarea economiei României în ultimii 30 de ani? Ca să-i ia la întrebări pe judecătorii care au copiat rechizitoriile procurorilor în cazurile sensibile, pe post de motivație, rechizitorii întocmite de ofițeri ai serviciilor de informații? Ca s-o deranjeze din tihna sarmalelor pe judecătoarea care a dat undă verde celui mai mare tun imobiliar, la Sibiu, în defavoarea statului român? Ca să creeze angoase magistraților care l-au condamnat pe judecătorul Stan Mustață, decedat apoi în penitenciar? Ca s-o tulbure pe Livia Stanciu în legătură cu dosarul primarului Mircia Gutău sau al Marianei Rarinca? Ca să-i impute Codruței Kovesi sutele de cariere distruse ale unor cetățeni dovediți nevinovați sau cele 2908 dosare deschise pe numele unor magistrați, fără temei legal? Doamne ferește, nu-i frumos. Și apoi, nu de asta a câștigat Iohannis alegerile.

                                                Ludovic Orban, premierul priceput la toate. Mai ales la Justiție

Li s-a arătat pisica

Singura reacție la auzul veștii că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție o să dispară curând a venit din partea ALDE. Varujan Vosganian a avertizat că înțelegerea privind susținerea liberalilor prevedea exact contrariul, adică menținerea SIIJ. Și ce dacă? Presimt că nu se va întâmpla nimic. Politica este arta negocierilor, iar Tăriceanu, stimulat consistent de conjuncturi ce pândesc la colț oameni de talia lui, va ști să explice că desființarea SIIJ e spre binele românilor și încântarea UE, care vrea să ne scape de MCV, dar n-o lăsăm noi. Povestea asta cu MCV, GRECO și alte organisme europene cărora Secția specială le provoacă sughițuri e folosită de la caz la caz după cum pică mai bine. Vrând să-și arate patriotismul, pardon de expresie, Iohannis declară că nu MCV face justiția din România. După care, pentru a închide gura lătrăilor dornici de răzbunare, o dă la întors și spune că va rezolva el cu Secția asta. Exceptând câteva voci, până și magistrații au bătut în retragere. Dacă inițial, cele mai mari Curți de Apel, Înalta Curte de Casație și Justiție și cele mai importante Parchete au spus că nu sunt de acord cu desființarea SIIJ, acum tac. A fost de ajuns ca magistraților să li se arate pisica – gata, v-ați lins pe bot de pensii speciale! – ca peste Justiție să se aștearnă liniștea. O liniște întreruptă doar de țocăiturile pe dosul Europei.

author avatar
Valentin Boeru
2.910 afisari

12 COMENTARII

  1. Vorba lui Constantin Balaceanu- Stolnici , ultimul BOIER ADEVARAT in viata : ” BOERI ? IN ZIUA DE AZI ? DAR NU MAI INSEAMNA NIMIC !” Boerule , iar ne-ai umplut de ” respect ” , o dai la-ntors dupa cum suna comanda incercand sa ametesti fraierii , numai p-aia dreapta n-o zici , aia ce doare la ficati : 1 – Sectia Speciala trebuie desfiintata pentru ca a blocat activitatea magistratilor , fie ei procurori sau judecatori . Existenta ei reprezinta O AMENINTARE POLITICA PENTRU ACESTIA . ORICAND REPREZENTANTII GUVERNULUI SAU AI PARTIDELOR AFLATE LA GUVERNARE POT INTERVENI INTR-UN DOSAR ( SIIJ a incercat de mai multe ori SA PREIA DE LA DNA DOSARUL TEL DRUM IN CARE ESTE ANCHETAT LIVIU DRAGNEA ) . 2 – Sectia de investigare a infractiunilor din Justitie trebuie desfiintata pentru ca ministrul Tudorel Toader , PRIN ORDONANTA DE URGENTA , I-A CONFERIT O COMPETENTA SPECIALA DE NATURA SUBIECTIVA PRIN CARE ANULEAZA INDEPENDENTA PROCURORILOR SI JUDECATORILOR . 3 – SIIJ trebuie desfiintata pentru ca NU ARE NICI UN FEL DE RECUNOASTERE A ORGANISMELOR SI INSTITUTIILOR SPECIALIZATE DIN UNIUNEA EUROPEANA , este o anomalie , o sectie stalinista anacronica ce sfideaza democratia si statul de drept , functioneaza IN AFARA SISTEMULUI DE DREPT AL UNIUNII EUROPENE . 4 – SIIJ PRODUCE ASIMETRIE IN SISTEMUL POLITIC . O ASTFEL DE SECTIE DEVINE O ARMA IN MAINILE CELUI CARE O CONTROLEAZA DIRECT , prin intermediul Sectiei Speciale SE POT CONFECTIONA DOSARE ORICARUI MINISTRU , ORICARUI POLITICIAN . Adina Florea a sarit calul si s-a facut de bascalie intocmind ilegal dosare de cercetare impotriva unor oficiali europeni ( printre care si vicepresedintele Comisiei Europene , Frans Timmermans ) sau mascarada cu dosarele fabricate contra lui Kovesi . 5 – SIIJ S-A COMPROMIS DIN START , procurorii Stan si Florea au facut stravezii legaturile dintre ei si Liviu Dragnea . CAND INCERCI CU DISPERARE SA EXTRAGI DE LA DNA DOSARUL LUI LIVIU DRAGNEA IN PARALEL CU INVENTAREA UNUI DOSAR PENTRU COMPROMITEREA LUI KOVESI , TI-AI PUS STAMPILA DE PROCUROR AFLAT IN SLUJBA UNUI POLICIAN CORUPT . Degeaba vii sa cersesti sustinerea celorlalti magistrati si a opiniei publice . Efectul a fost contrar . 6 – Judecatorii partinici si corupti prefera sa se ascunda sub fusta SIIJ decat sa fie anchetati de DNA sau DIICOT , spera intr-o componenta pe placul lor a membrilor Sectiei Speciale care sa ii absolve de eventuale consecinte in cazul unor verdicte pe placul infractorilor de la varful puterii . CONCLUZIA ? DESFIINTAREA URGENTA A ACESTEI SECTII SPECIALE CE SFIDEAZA BUNUL-SIMT , FUNCTIONAREA CORECTA A JUSTITIEI IN ROMANIA , STATUL DE DREPT , DEMOCRATIA SI ARUNCAREA ACESTEI SECTII STALINISTE LA COSUL DE GUNOI AL ISTORIEI !

    • Esti de o prostie de-a dreptul userista cand faci pe analistul. Si plictisitoooooor. N-am ce sa-ti zic mai mult, decat TACI.

      • Sihastrule , daca te-ai plictisit , jongleaza cu niste sugiukuri divine la ochiul dosnic maron si la armasarul zbarlit , alunga plictisul si te mentine in forma …..hihihihihi… ! Lasa bre Kostya , sa-si spuna omul oful , de ce-i pui mana la gura in casa lui , tu , un alogen mancurt din Tiraspol ? Cine te crezi , rapanosule ? Hai ,da-ti cu strugurina pe botoxul siliconat , baga-te intre hulube si gadila-mi buza mielului sa behaie fericit , perversule …hihihihihihihihihihihi….!

    • FELICITARI ESTI UN GENIU! AI EXPUS ATATEA ARGUMENTE „BETON” VIS A VIS DE COMEDIA CU SIIJ INCAT SI TAMPIT DACA ESTI TOT ITI PORNESTE GANDIREA NORMALA…….

  2. Daca si pana.acum erau stat in stat ,sa.te.tii ,pentru viitorServiciile si justitiile ne.vor.control vietile la cei normali.

    • ”Serviciile si justitiile ” sunt absolut necesare in orice stat de pe glob , ” cei normali ” nu au de ce sa-si faca probleme , DNA si Serviciile nu se ocupa cu amarasteni ca noi , au in vizor mafiotii corupti de la varful puterii care devalizeaza statul roman , ai de ce sa-ti faci probleme doar daca esti unul dintre ei sau un pupincurist obedient care rozi oase de la masa infractorilor cu gulere albe . Punct

  3. Revelion horror la Romania TV . Participa Norica Nicolai , Maria Grapini si Victor Ciutacu . S-ar putea sa se lipeasca si Nicolicea , Iordache , Mitraliera si Codrin , ochii mari pentru amatorii de senzatii tari !

    • Postarea de la 14:18 am scos-o din putul gandirii , incerc sa pacalesc bulii si bulisorii ca toti sunt o apa si-un pamant , amestec mere cu pere si ma pomenesc in gura cu banane zbarlite !

  4. Parerile sunt impartite , e ca-n Hamlet , a fi sau a nu fi , inca bajbaie istoricii cu revolutia asta lovitura de stat . Cert este ca eu o sug de voie , cu evlavie , in veceul garii Tiraspol , e revolutie cand ies navetistii de Rabnita , imi sar aschii din rozeta si bolborosesc in inuita cand mi se astupa botoxul siliconat cu stremeleaguri zbarlite !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger