AcasăNewsJustiția îi îngroapă și pe liberali

Justiția îi îngroapă și pe liberali

Abia acum Ludovic Orban vede cum e să se întoarcă roata

Mai țineți minte? Referendumul pe justiție a trecut cu aproape 6,5 milioane de voturi. Diferența între cei care erau de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru faptele de corupție și cei care au răspuns favorabil la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare a fost insignifiantă, de vreo câteva zeci de mii de voturi. Scazi numărul votanților de la oraș, despre care se presupune că au mai multă carte și alt sistem de percepere a realității și, să vezi minune, constați că țăranul român s-a deșteptat nebănuit de mult. Nu cunoaște termeni banali, ca uzual și colocvial, dar are vaste cunoștințe în domeniul juridic, pătrunzându-l în toate tainele lui. S-o creadă Orban și Iohannis, eu nu sunt dispus să gust asemenea banc idiot.

Abia acum <a class=wpil keyword link href=httpswwwnationalrotagludovic orban title=Ludovic Orban data wpil keyword link=linked>Ludovic Orban<a> vede cum e să se întoarcă roata

Acum, însă, rezultatul scos mai degrabă din burta calculatoarelor, se întoarce împotriva lor. Îi frige la lingurică să scoată la liman justiția. Nu în sensul de a o face mai bună, ci de a o transforma după chipul și asemănarea lor, cărora le duhnește tot ce a fost făcut înainte. De ce îl includ pe Iohannis în povestea asta? Pentru că tot ceea spune Orban este trecut, întâi de toate, prin filtrul Marelui Gânditor din Dealul Cotroceniului. Sau a celor din preajmă, dacă e weekend și Cugetătorul este plecat la nevasta lui.

Băgați-vă mințile-n cap!

Cât de constituțională a fost întrebarea privind interzicerea amnistiei și grațierii pentru faptele de corupție? A spus-o Curtea Constituțională, explicând ca pentru retardați. Pe 1 iulie 2019, partidele parlamentare de opoziţie, acum aflate la putere, au depus la Parlament proiectul de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai. „Constituţia este cea care consacră drepturi/ libertăţi fundamentale, dându-le o redactare normativă, şi, prin urmare, nu le poate afecta/ suprima, sens în care art.152 alin.(2) din Constituţie este neechivoc.

<a class=wpil keyword link href=httpswwwnationalrotagklaus iohannis title=Klaus Iohannis data wpil keyword link=linked>Klaus Iohannis<a> a uitat ce spune Curtea Constituțională

Rezultă că protecţia constituţională a cetăţeanului este ascendentă, astfel că şi revizuirile constituţionale trebuie să acorde o protecţie din ce în ce mai sporită drepturilor şi libertăţilor fundamentale”. În traducere liberă, pentru toți cei care au căzut în plasa unei manipulări grosolane venite chiar de la Klaus Iohannis: băgați-vă mințile-n cap, Constituția nu poate suprima drepturile fundamentale ale cetățenilor pentru că așa vreți voi!

Lipsa de reacții

Faptul că dorința lui Iohannis era paralelă cu legea nu l-a împiedicat pe acesta, ca și pe trepădușii care i se gudură la picioare, să invoce mai tot timpul referendumul din 26 mai când vine vorba despre justiție. Surprinzător însă este faptul că social-democrații nu-i dau peste nas când mai deschide gura despre așa ceva. Se mulțumesc cu propria suficiență și cu aiureala Vioricăi Dăncilă, care a spus că nu va comenta nicio problemă legată de justiție, de parcă despre aceasta ar fi fost vorba la referendum.

Câți dintre au știut că nu e vot ci doar o manipulare

Bine, bine, nu comentează ea, dar de ce impune muțenia și celorlalți, mai ales că, în PSD, a ajuns doar un nume scris pe hârtie, ca oricare altul? Nici Marcel Ciolacu nu pare a fi interesat de problemă. Rolul lui, așa cum scria în ediția de ieri a ziarului Național colegul meu, Cătălin Tache, este de a face partidul țăndări până în primăvară, nu de a se contra cu Iohannis și Orban pe tema asta.

Sfidarea calculatoarelor

Spuneam că referendumul se întoarce, acum, împotriva inițiatorilor și susținătorilor. Ludovic Orban, și nu de capul lui, vrea abrogarea actului normativ care prevede recursul compensatoriu. Va încerca să rezolve, cumva, în Parlament, dar șansele de a fi respinsă inițiativa lui sunt foarte mari. A declarat sus și tare că dacă proiectul de lege nu va trece, ei bine, atunci guvernul lui își va asuma răspunderea printr-o ordonanță de urgență. Aici, lucrurile nu sunt clare, e vorba de guvernul lui sau de guvernul lui Iohannis?

Din nefericire CCR nu acordă meditații repetenților la constituționalitate

Întreb pentru că, din stradă, se vede cum unul dintre ei se întinde mai mult decât îl ține plapuma. Dar uite cum ajungem exact la refendumul din 26 mai, când 6.477.865 de români au fost de acord cu interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare. Nu spun că Orban o bălmăjește maiestuos, dar a promova o asemenea ordonanță este o sfidare la adresa celor care au votat că nu sunt de acord ca guvernul, oricare ar fi el, să mai emită ordonanțe vizând justiția. Sau a calculatoarelor STS, care au scos un rezultat aiuristic, cu proletari agricoli ce pot preda, oricând, cursuri la facultățile de Drept? O fi fost justiția un cartof fierbinte, pe care PSD nu știa cum să-l mai țină în mână, dar cred că pentru liberali este o grenadă amorsată, pe care au uitat să o arunce.

author avatar
Valentin Boeru
4.300 afisari

27 COMENTARII

    • Ce stii tu despre Vacaroiu si nu stim noi? Florine, iti spun un secret: Vacaroiu a fost tot timpul cu expertiza la el. Si sa nu mai faci greseala sa mai pomenesti vreodata de el, ca te faci de ras!

  1. Intrebare reporter Europa Libera : ” Credeti ca exista agenti straini in presa romaneasca ?” Raspunsul generalului in rezerva Predoiu : ” Probabil ca exista si e foarte probabil ca nici macar sa fie constienti de acest lucru . Ziaristul se vinde mult mai usor decat ar putea .”

  2. Cand esti in treaba , toti te-ntreaba , PSD A ARUNCAT-O CU TOTUL PE DANCILA LA GUNOI . NU MAI ARE LOC NICI MACAR IN CEX-UL PSD .”

  3. Și uite cum prostii gunoiului de la Cotroceni, aplauda dupa ce au fost la vot cu mic cu mare sa voteze împotriva OUG urilor in justiție. Daca mai credea cineva ca romanii sunt inteligenți, acum ne este mai clar ca niciodata ca suntem un popor de slugi si trebuie sa murim sclavi. Cel de-al Patrulea Reich.
    In 2020 va fi Scoția
    In 2021 va fi Catalonia
    In 2022 va fi Republica Autonomă Transilvania.
    Acesta este planul Celui de-al Patrulea Reich.
    Atunci când Germania dorea să se reunească după căderea Zidului Berlinului, Francois Mitterand și Margaret Thatcher s-au opus din răsputeri unei Germanii Mari, motivul fiind același dintotdeauna: Germania, declanșatoarea a Două Războaie Mondiale, a dorit întotdeauna să conducă întreaga Europă, să o subjuge și să o transforme.
    In urma Primului Război Mondial, Națiunile și-au cerut dreptul la AUTODERERMINARE și în jurul lor s-au format STATE NAȚIONALE. Neîmpăcată, cu această idee, Germania a declanșat cel De-al Doilea Război Mondial, care împreună cu Primul Război Mondial au fost adevărate cataclisme pentru Europa. Învinsă de fiecare dată, Germania nu a renunțat niciodată la ideea Desființării Națiunilor Europene formare în urmă cu 100 de ani și la Conducerea Europei.
    Ceea ce nu a reușit prin declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, este pe cale să reușească acum, prin formarea
    Statelor Unite ale Europei,
    conduse de Germania, de fapt un Al Patrulea Reich.
    Târziu, prin 2013 am aflat că Traian Băsescu este susținătorul formării SUE și am înțeles ulterior de ce l-a susținut cu toată forța pe Iohannis să ajungă președinte în 2014, chiar împotriva Elenei Udrea, pe care el o crescuse politic Atunci am realuzat că de fapt ceea ce se întâmplase în România, care a fost supusă unui plan diabolic de austeritate, nu era altceva decât un ordin venit din Germania. Căderea programată a Greciei, împiedicată la limită de FMI (?!?)și SUA, declanșarea operațiunii implantării de imigranți musulmani, impunerea deficitelor de 3%, crearea unui Parchet European făcut pentru a pedepsi la înnapoiere națiunile, desființarea națiunilor și formarea SUE, toate sunt parte a aceluiași plan:
    Conducerea unică a SUE de către Germania, printr-un președinte unic și un guvern unic. Invocarea pericolului asiatic sau, al Rusiei, sau al SUA, sunt doar pretexte inventate pentru a speria cetățenii europeni și a-i face să renunțe la identitarea lor.
    Plecată de la Europa Națiunilor Unite, Libere și Independente, Uniunea Europeană, condusă la propriu de Germania, a trecut la formarea SUE, cu desființarea identității naționale, cu desființarea națiunilor și a statelor.
    Un capitol aparte în acest plan îl constituie desființarea creștinismului, liantul spiritual cel mai puternic al europenilor, iar în interiorul creștinismului, ortodoxia este văzută ca un pericol de moarte. Aici planul hegemoniei germane se întâlnește cu Societatea deschisă a lui Popper și a discipolului lui de la Harvard, Gerorge Soroș, care-și doresc subjugarea economică a popoarelor prin dominația Globalistă a Multinaționalelor, vârf de lance în aplicarea acestei politici fiind Franța lui Macron. Din lac în puț, cum ar zice românul. Până la urmă, cele două concepte s-au întâlnit, iar Cel de-al Patrulea Reich înglobează inclusiv eliminarea creștinismului din Europa.
    Convins inițial să agreeze acest plan, materializat în operațiunea “Coridorul”, Vladimir Putin s-a delimitat de Planul German, motiv pentru care a devenit inamicul nr 1 al Globaliștilor, Neomarxiștilor și UE. Rusia a mai pățit-o de două ori cu Germania, odată când l-a trimis pe Lenin să o distrugă prin Revoluție, a doua oară când, după încălcare a unei înțelegeri prealabile Hitler-Stalin, Rusia trebuia ștearsă de către Germania de pe Hartă. Acum, Rusia a devenit adversarul de moarte al UE, pentru că împiedică hegemonia Germaniei în Europa și pentru că a devenit apărătoarea creștinismului și ortodoxiei.
    Planul Germaniei este pus în pericol și de Donald Trump, celălalt adversar fățiș al Germaniei, care susține cu tărie identitatea națiunilor și autodeterminarea popoarelor. Incercările disperate ale globaliștilor reprezentați de Partidul Democrat din SUA de a-l elimina pe Trump, fac parte din același plan Hegemonic al Germaniei, și al Societății deschise a lui Soroș.
    UE a cheltuit miliarde de euro anual să scoată Regatul Unit al Marii Britanii din UE, după care să-l divizeze, prin ruperea Scoției din Regat, lucru care este planificat să se întâmple în 2020.
    De fapt, ruperea unor state și divizarea unor țări face parte din planul slăbirii identității națiunilor și formarea unor republici autonome, supuse Germaniei și mult mai ușor de condus. În acest plan al UE intră și declararea Cataloniei ca Republică Autonomă, dar și a Transilvaniei. Este mult mai ușor să subjugi niște țări divizate și rupte identitar, decât să te confrunți cu națiuni puternice care-și reclamă identitatea, naționalismul și suveranitatea.
    Astfel, curentele națiinaliste și suveraniste au devenit adversarul de moarte al UE și ale Globaliștilor, eliminarea acestor curente, care nu fac altceva decât să-și apere propriile națiuni și state, fiind obiectivul prioritar al Germaniei.
    Ruptă și dominată de Supranaționale, cu români aflați în război cu proprii cetățeni printr-o iluzorie “luptă” împotriva corupției, prin Guvernatorul Iohannis, numit de cel de-al Patrulea Reich, România este doar la un pas de a pierde Transilvania.
    Ruperea Transilvaniei de România și declararea Republicii Autonome Transilvania, în 2022, este deja un fapt știut, nu o ipoteză de lucru.
    Rolul principal al Guvernatorului Celui De-al Patrulea Reich, Klaus Wener Iohannis, este ca în timpul mandatului său , în 2022, să ducă la îndeplinire acest plan, de formare a Republicii Autonome Transilvania, al cărei guvernator va fi numit de Cel De-al Patrulea Reich.
    Ce putem face noi, ca simpli cetățeni ai unei țări pe cale de divizare și ulterior de dispariție?
    Nu o sa facem nimic, cum nu facem nici acum dupa ce 7 milioane de tampiti au votat fara ordonanțe in justiție si acum aplauda ca retardatii. Asa o sa se întâmple si cand România va fi rupta, se vor pisa pe eroii acestui neam, pe osemintele strămoșilor. Isi vor pierde identitatea, coloana nu mai au de mult, suntem doar un popor de taratoare

      • Daniel sunt tot eu , Anonymous de la 08:03 , recte Kostya Sugiuk din Tiraspol , imi place sa ma aprob si sa creada lumea ca cineva imi si crede parturile staliniste ! Uff , uff , vai di batranetilii mele , rau am ajuns sa boscorodesc verzi si uscati pientru un somoiog di copeisi…..!

        • Du-te in mortii ma-tii de retardat, nu pacalesti pe nimeni cu tactica ta, javra tefelista!

      • Imi cer scuze ca nu am putut sa va pacalesc , prostioarele astea le-am primit in plic , eu le-am transcris , daca e ceva in neregula sa stiti ca eu sunt doar un umil executant , calitate specifica unui demn mancurt ….hihihihihihi….

          • Kostya , ai trecut la reportoriul cu injuraturi ? Acum esti Toma , necredinciosule ? Daca ti-am altoi niste cristosi si dumnezei ar insemna sa ne coboram la mintea unui mancurt senil , cheama molotovul sa te duca la Dilibau , poate se indura aia sa-ti administreze injectia letala , dihorule !

  4. Dosarele Olgutei Vasilescu zac in nelucrare din 2017 . Este acuzata in 9 dosare , 4 pentru luare de mita , 3 de folosire a autoritatii sau influentei in scopul obtinerii de bani si 2 de spalare de bani . Si dosarul TelDrum , unde este invinuit Dragnea , se lalaie . DE CE ?

  5. PSD SE RUPE DE ERA DRAGNEA . PSD VA ABANDONA TOTAL LUPTA CU ” STATUL PARALEL „, VA ABROGA LEGEA CARE A DESCHIS PORTILE PUSCARIILOR , SE VA DELIMITA DE SECTIA SPECIALA PENTRU MAGISTRATI , F.IORDACHE SI E.NICOLICEA VOR FI TRECUTI ” IN REZERVA ” IAR LIDERII CARE AU JIGNIT DIASPORA VOR FI SANCTIONATI !

  6. Aproape 90 % dintre magistrati s-au pronuntat pentru DESFIINTAREA SECTIEI SPECIALE ! PRESIUNE URIASA PE DECIDENTII POLITICI ! Din 2621 de magistrati , 2170 au votat pentru DESFIINTAREA Sectiei Speciale , 210 pentru MENTINEREA acesteia si 241 pentru AMENDARE ( schimbari prin amendamente ) .

  7. 1.Inca una rece ! PSD , obligat de instanta sa spuna cat a costat elicopterul cu care Dancila a calatorit in Moldova , singura regiune fara autostrazi . 2. Sariti , hotii s-au furat intre ei ! Ciolacu A CERUT AUDIT FINANCIAR LA PSD DIN CAUZA CHELTUIELILOR CU CONSULTANTUL DE CAMPANIE !

  8. Noua ” reforma ” in PSD . Viorica Dancila nu mai are coc , a renuntat la burete , acum poarta parul strans in coada de cal !

  9. Dancila si Fifor AU LASAT O GAURA DE CATEVA MILIOANE IN EVIDENTELE CONTABILE ALE PSD ! Ciolacu asteapta explicatii .

  10. Nosferatu nu poate. Daca ar fi liberali nu ai ingroapa nimenia daca ar fi ca nu i-a ingropat bolsevicii, cine atunci? Face ca tortionaru ala care nu a fost primit in Rai, motivat, iar cand a ajuns in Iad la poarta nu l-a primit nici dracii, pe motiv ca nu are etalon. Atunci a trebuit sa se scoale din morti si sa puna punct si de la cap, si ce credeti ca a facut nervos, a iesit din mormant cu greu s-a dus la Biserica sa se spovedeasca sa poata trai sau muri sau primi undeva si cand se prezinta la altar hop – țap-proțap la altar sluja un tortionat da lui. Apoi ascunse’s caile Domnului voinicilor ca buimac si plin de pamant robu Domnului spunea merecu ca un pocait-Stiti voi de unde vin eu?… Stiti voi de unde vin? Stiti voi de unde?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger