Cauta

Justiția bagă-n sapă de lemn partidul lui Salvini aflat la PUTERE în Italia. Pe ce cheltuiau Bossi BANII

Curtea de Casaţie italiană a confirmat confiscarea sumei de 49 de milioane de euro Ligii Nordului („Lega Nord”)– formațiunea aflată la putere – dispusă de justiţie în urma unui scandal de fraudă al foștilor conducători ai partidului, ce s-a prelungit pe un deceniu. Hotărârea obligă partidul vicepremierului Matteo Salvini, considerat cel mai puternic om din Italia să plătească, scrie Reuters.

După cinci ore de deliberări în Camera de Consiliu, Curtea de Casaţie a confirmat la sfârșitul zilei de marți confiscarea zecilor de milioane, hotărâtă la în septembrie 2018 de Curtea de Apel de la Genova, dar care i-a achitat pe doi foşti lideri ai Ligii Nordului. Aceștia au avut parte de prescierea faptelor de care s-au făcut vinovați.

Frauda respectivă datează din perioada 2008-2010, când fondatorul Ligii Nordului – Umberto Bossi –  a fost acuzat  că a folosit în scopuri private nu mai puțin de 49 de milioane de euro, obţinuţi de formațiunea sa prin rambursarea cheltuielilor electorale, în timp ce fostul său şofer şi trezorier, Francesco Belsito, era acuzat că a falsificat conturi ale partidului.

Cum cheltuia clanul Bossi(lor) banii

Interceptări telefonice şi mărturii citate de mass-media italiană în primăvara lui 2012, la izbucnirea scandalului, atât Umberto Bossi, soția sa şi fii săi Renzo şi Riccardo, precum şi alţi apropiaţi, au „apelat” la fondurile partidului pentru a-şi finanţa cheltuieli private – renovarea locuințelor, finanțarea școlii private înfiinţate de către doamna Bossi, închirierea unor maşini de lux şi nu în ultimul rând plata a unor tratamente dentare. O altă anchetă încearcă să localizeze milioanele de euro care se aflau în conturile partidului. Dintre cele 49 de milioane de euro confiscate de către justiţie, doar trei milioane de aflau în mod real în conturi ce aparțin Ligii, care s-a angajat să restituie cei 46 de milioane de euro rămași, însă printr-o eşalonare a plăţilor timp de mai multe decenii.

Renzo Bossi, care s-a chinuit timp de trei ani să treacă Bacalaureatul, a mai fost suspectat că a cumpărat o diplomă universitară în Albania, unde a „finalizat” într-un an studii care durează de obicei trei ani, asemenea lui Făt-Frumos din lacrimă, care creștea într-un an cât alții în 10.

Umberto Bossi și soția lui Manuela Marone la mijlocul anilor 90

Sursa fotografiilor: Twitter

 

Ultimele stiri

  • Ruleta tarifelor lui Trump
  • „Plăcinta e mare”. Căile ferate franceze se deschid către rivalii europeni
  • J.D. Vance are dreptate cu privire la sinuciderea civilizațională a Germaniei
  • Casele au devenit active, iar cetățenii chiriași
  • Război total la Real Madrid: A bătut cu pumnul în masă!
  • Barcelona intră în afaceri cu o țară! Miză de zeci de milioane de euro!
  • Statele Unite spulberă aberația Green Deal: măsurile de sărăcire a populației reduc încălzirea globală cu 0,1°C
  • Valurile de căldură pun la încercare sistemul electric al Europei
  • Bate vântul falimentului. Prețurile energiei îngroapă toate industriile Uniunii Europene
  • Cum se divizează cea mai mare economie din lume
  • Exit mobile version