Intrat în vizorul oamenilor legii și trimis apoi în judecată, reporterul a aflat hotărârea instanței. E vorba despre o decizie de condamnare la închisoare, dar care nu e una definitivă, și care poate fi, așadar, contestată.
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi – a decis, marţi, Judecătoria Târgovişte, conform ziare.com.
Decizia nu este una definitivă, drept urmare poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

„Condamnă pe inculpatul Buga Marius-Ionuţ, (…) ocupaţie – reporter, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor (…) Condamnă pe inculpatul Buga Marius-Ionuţ, (…) ocupaţie – reporter, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor (…) Constată că faptele deduse judecăţii sunt concurente. (…) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (24 luni /3 = 8 luni) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie”, se precizează în decizia instanţei.
Ce a mai decis instanța
Totodată, instanţa a hotârăt şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de doi ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Mai mult, Buga este obligat de instanţă să plătească celor doi minori daune morale de câte 10.000 de lei.
Instanţa a mai dispus înscrierea acestuia în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Buga, fost corespondent Pro TV
La data când ar fi fost comise faptele, Buga era corespondent ProTV în Târgoviște. După ce acesta a intrat în vizorul anchetatorilor, anul trecut, fiind în primă fază reținut, postul de televiziune a reacționat. Reprezentanții postului au transmis public un punct de vedere, ărin intermediul unui comunicat.
„Am aflat cu surprindere despre investigația care îl vizează pe angajatul Marius Buga. La nivel de companie condamnăm cu tărie orice acțiune imorală. Nu putem comenta această situație, dar suntem convinși că autoritățile iau toate măsurile pentru clarificarea acesteia. În momentul în care vom avea toate informațiile relevante, vom face demersurile necesare în cadrul companiei. Protecția minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!”, transmis, la acel moment, reprezentanții Pro TV într-un comunicat – CITIȚI MAI MULTE AICI.
Ce a decis instanța în cazul lui Marius Buga, jurnalistul acuzat de acte sexuale cu un minor
Toate „televizuinile” sunt de fapt niste bordeluri sub acoperire !
sa bage-n Las Fierbinti!