Cauta

Juniorii de la karate, în mijlocul războiului din Chile

Lotul României de karate juniori se află, săptămâna aceasta, la Santiago de Chile, unde ar urma să se desfășoare Campionatul Mondial de WKF. Doar că în acestă țară au început proteste violente și este declarată „starea de război”, a afirmat preşedintele Sebastian Pinera, a cărui ţară este zguduită de trei zile de revolte şi jafuri care au făcut şapte morţi.

Lotul României de karate wushu este sub supraveghere

Conform oficialilor MAE, cetățenii români au fost atenționați să nu iasă pe stradă după orele 20. Pe de altă parte, tinerii sportivi care trebuiau să participe la un campionat de karate sunt sub supravegerea organizatorilor concursului. Ion Benea, președintele Asoiației de wushu din România a declarat, pentru cotidianul Nțaional, că sportivii care se află în Chile sunt sub protecție și că vor avea un regim special. ”Singura intedicție pentru tinerii afați acolo este să nu plece din camerele de hotel, din dispozitiv”, a spus Ion Benea, contactat telefonic. Lotul României, care cuprinde 25 de copii și doi antrenori, este cazat la Crowne Plaza, un hotel de patru stele, aflat aproape de centrul orașului Santiago de Chile, în zona unde au loc cele mai violente proteste.

Ultimele stiri

  • Biden dă de pământ cu procurorul CPI care a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Netanyahu
  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Exit mobile version