Ministerul de Interne a primit una dintre cele mai grele lovituri. Rectificarea bugetară din iulie este, pe toate planurile, negativă, cei mai mulţi bani fiind luaţi din bugetul ministerului de la capitolul salarii, fapt care va crea probleme grave în plata acestora către poliţişti.

Conducerea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) trage un semnal de alarmă faţă de rectificarea bugetară negativă planificată de Guvern pentru Ministerul de Interne. Tăierea sumelor uriaşe din bugetul instituţiei creează riscul neplăţii drepturilor salariale şi agravează deficitul de personal cu care se confruntă această structură. „Anul acesta nu mai şcolarizează deloc, au amânat până în 2020, pentru că avem o mare problemă cu finanţarea. Pe rectificarea de buget de la sfârşitul lunii, la cheltuieli cu personalul, s-au tăiat 200 milioane de lei. I-am explicat noului ministru că a venit într-o gaură, că a fost lăsat într-o zonă minată. I-am spus că trebuie să blocheze chestia asta cu rectificarea negativă, nu vrem pozitivă, dar să ne lase măcar în zona de echilibru cum a fost construit bugetul. Şi la titlul bunuri şi servicii se taie 50 de milioane de lei, iar de la investiţii se taie circa 140 milioane de lei. Cheltuielile cu personalul înseamnă salarii şi drepturi de natură salarială sau alte drepturi, cum sunt tichetele de vacanţă, norma de hrană. Dacă se taie 200 de milioane de lei trebuie să restrângi undeva şi atunci nu rămâne decât să nu angajeze promoţia de agenţi de anul acesta, să-i mai paseze, că i-au mai pasat, eventual să ne mai diminueze nişte drepturi, cum sunt tichetele de vacanţă şi norma de hrană. Pentru că, dacă nu ai bani, trebuie să tai de undeva”, ne-a declarat Dumitru Coarnă, preşedintele SNPPC.
Oraşe cu o singură patrulă noaptea
În acest moment există un deficit la nivel naţional de 20.000 de poliţişti şi de 5.000 de oameni la personal contractual, unde este nevoie de medici, asistenţi şi alte profesii rămase cu posturi vacante după ieşirea la pensie. Poliţia municipală din foarte multe oraşe din ţară se confruntă cu un deficit mare de personal, existând localităţi care au o singură patrulă pe timpul nopţii, susţin sindicaliştii. „Cine mai face o patrulare, o pândă, o activitate preventivă pentru ca oamenii să se simtă în siguranţă când văd poliţiştii pe străzi?

Ne vom rezuma strict la intervenţiile astea 112 şi unde sunt evenimente şi atât, că nu avem cu ce. Şi la logistică se diminuează bugetul. Ne gândim serios să începem iar cu mişcările de stradă, cu mitinguri. În plus, siguranţa cetăţenilor va fi foarte afectată, pentru că neavând oameni, nu ai patrule să trimiţi la evenimente, sau în loc să-ţi vină patrula în 15-20 de minute, o să vină într-o oră. Pentru că nu o să avem combustibil, nu mai avem bani pentru reparaţia maşinilor, la investiţii lucrurile sunt pe zero şi ne vom bloca activitatea. Vom funcţiona la limita avariei”, ne spune Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.
Angajările din sursă externă, o soluţie păguboasă
Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor ProLex, ne spune că angajările din sursă externă nu ar fi trebuit făcute şi că ministerul a dus o politică defectuoasă de dimensionare a cifrei de şcolarizare. „Normal ar fi fost să programezi numărul necesar nu numai după pensionările din anul respectiv, ci şi după cele din anul următor, pentru că aşa s-a ajuns, în timp, la accentuarea deficitului. Angajările din sursa externă ne-au salvat totuşi, pentru că au mărit numărul poliţiştilor”, susţine Vasile Lincu, preşedintele ProLex. De cealaltă parte, preşedintele SNPPC, Dumitru Coarnă, afirmă că cei veniţi din sursă externă le-au îngreunat activitatea. „Unul face şcoală 12 luni sau 24 de luni şi pe unul îl angajezi direct pe salariu şi să-l înveţe cine? Noi am insistat, ca să echilibrăm puţin sistemul într-o situaţie de excepţie, să se diminueze perioada de şcolarizare de la 24 de luni la şase luni, dar ei au admis doar la 12 luni.

Dacă discutăm numeric, poate au îngroşat rândurile poliţiştilor, dar dacă discutăm profesional şi calitativ, personalul angajat din sursa externă ne-a încurcat pentru că trebuie să ai grijă şi de ăla. Vine unul încadrat din sursă externă pe o perioadă, cel puţin la un post de poliţie rurală, de şase luni, un an de zile, mă încurcă ăla, trebuie să-l învăţ şi dacă mă duc într-o acţiune, oriunde, trebuie să-i explic, că se vede îmbrăcat în uniformă şi cu pistol şi cine ştie ce-i trece prin cap, că oamenii sunt imprevizibili. Vin dintr-o lume într-o alta, care are cu totul altă abordare, unde trebuie să ai stăpânire de sine, unde trebuie emoţional să fii echilibrat. Şi cel care vine din şcoală este pe tutelă şase luni-un an de zile, d-apoi unul din sursă externă. În 2016 şi 2017 am avut vreo 5.000 angajaţi din sursă externă. Apoi s-au cam oprit după ce s-a redus şcoala de agenţi la un an, pentru că le-am spus că se creează un dezechilibru şi o discriminare când unul face 24 de luni sau 12 luni şcoală şi este pe bursă şi cel angajat din sursă externă vine direct pe salariu şi apoi are la dispoziţie un an de zile să-şi facă modului de pregătire de trei luni”, ne-a mai precizat Dumitru Coarnă, preşedintele SNPPC.
Daca se face un AUDIT EXIGENT se va constata ca nr de personal operativ este de 2-3 ori mai mic decat al celorlanti angajati din POLITIE. Situatia este similara si la jandarmi, si la pompieri, etc mai ales daca se tine cont si de aparatul central al MAI. Totalul persoanelor din domeniul ordine publica raportate la nr de cetateni romani este cel mai mare din UE si nu numai.
Pentru limba română… mergeți la școală!
Corect!
Auditul sa-l faca sindicalistii capusa?! Ipocritii aia care acum critica ce au propus ieri? Politrucii angajati la cururile de politicieni ai noului Comintern, sa nu cumva sa le dispara sinecurile si relatiile cu serviciile?! Recunoasteti – MAI e, la fel ca multe alte bugetogage, un monstru parazit, total deprofesionalizat, un loc in care angajatii de ieri si-au angajat loazele si unde astia de azi le vor face cuib odraslele cu bacul luat tot pe relatii, dar cu note mari, ca acum provincia dicteaza mersul, ne-a spus Basescu, important e sa ai diploma ca, precum EBA, te numesti intelectual…mai ales c a fabrica de doctori de la MAI functioneaza mai eficient decat Carol Davila…
Mai nou pentru cei din sursa externă se fac cursuri de doar o luna
Nimic mai fals domnule Analistu. Ponderea operativ-neoperativ e de 6 la 1, adică șase plimbatori de hârtii la un polițist.
Vai de capul tău bai mulgătorule de bani! Ieși dracului de aici cu știrile tale și cu părerile tale tâmpite de pensionar tâmpit și comunist!
Eiiii asta da, bucurie maxima, macar sa fie si reala informatia. Trebuie sa simta si semianalfabetii astia ce inseamna sa-ti bage cineva mana in buzunar.
sa ajute cu un imprumut sindicatele 🙂
Scoateți și șefii la patrulă nu numai la crâșme sa stea pe banii publici
Domnule Coarna,
Cand cei din Minister dau salarii de excelenta la unii si altii din aparatul central si din teritoriu, care dupa 6 luni se transforma in PENSII NESIMTITE, cum vreti sa fie bani pentru cei activi. DE UNDE ? Ce frumos este sa ai salar 7000 net , sa iei salar de excelenta inca 3500 timp de 6 luni sau un an si sa iesi la pensie cu 10500. NUMAI IN ROMANIA EXISTA ASA CEVA. MERITA SA FIE CERCETATI PENAL TOTI CARE APROBA ASA CEVA. Povestea este mai lunga si o cunoasteti prea bine. Scrieti si de aceasta manevra de pensionare din MAI, luati atitudine dle Coarna!!!
Prostii
Sa ia, lectii de la politistul Robi, din Las Fierbinti. Minte putina, munca mai deloc, dar bani si drepturi oho ho, ca doar sevesc patria.
Jale si durere… ce sa mai vorbim
Daca tot sunteti asa de destepti vs politia romana considerati semianalfabeti de voi si ca, se intra foarte usor si scolarizare putina, platiti foarte bine cum sustineti si habar nu aveti, de ce nu va faceti voi politisti, supraoamenilor.. Ar fi un fleac pentru voi..
Pai, s-o luam metodic – in primul rand n-avem pile, apoi, parintii n-au fost politisti, bunicii n-au fost militieni, apoi, cel mai important, ne-a placut cartea…plus ca n-avem gena slugarniciei…
P.S. Am cunoscut niste profesionisti, niste ofiteri de la Omoruri, unii de la BAOLP (s-au pensionat ca de la o casa pustie, nici urma nu le-a ramas), acum vreo doua decenii cand inca mai credeam ca Politia e o chestie folositoare, ca e ca-n filme…si m-am dumirit intre timp, chiar ca-n filme, doar ca alea cu mafioti prosti (ca au si mafiotii onoarea lor…)
E usor a scrie versuri
Cand nimic nu ai a spune
Insirand cuvinte goale
Ce din coada au sa sune…
Inca mai vorbim de salariile astora? Si dupa ce doua fete au murit cu zile sub nasul politistilor? Pe bune? Ce fel de oameni suntem?
Tata,discuția era pornita înainte de producerea evenimentului și nu cred că pentru unii care au greșit trebuie să supote și ceilalți, pentru că răspunderea e unilaterală și nu generală!!!!!!!!!!!!
Cu 6 luni furate castigain plus la pensie cat pensia a 5 pensionari din agricultura in care au muncit parintii lor.Este corect?
Salarii si pensii nesimtite… ok, cum spuneti voi, dar… sa nu uitati de politistii morti la datorie atacati cu sabii, topoare sau impuscati.
Nu iau apararea nimanui dar sa fim corecti si sa recunoastem ca agricultura nu ataca omul cu sabia si pistolul.
Lasa lacrimogenele! Politistii mor la datorie pentru ca sunt condusi de niste nesimtiti si incompetenti. Si pentru ca n-aveti coloana vertebrala sa va opuneti ordinelor ilegale, desi aveti legislatie cacalau sa va apere…De prea multa slugarnicie dati pe dinafara, ati ajuns sa va inchinati la toate inchipuirile sindicaliste care va fac de c__at pe la Tv-uri si cer aberatii in numele vostru…Vi s-a furat profesia de sub cur odata cu angajarile din sursa externa, cand si-au pricopsit toti repetentii si i-au dotat cu arme dupa un simulacru de examen…si ati tacut…In provincie Politia e parte activa la gruparea de crima organizata care conduce in locul (sau si cu ajutorul) baronilor locali…Cum, naiba, de dinozaurii aia pe care i-ati inlocuit reuseau, pe salarii si avantaje infinit mai mici, sa rezolve si cazuri, sa apere si cetateanul, ba si sa vorbeasca romaneste si omeneste cu el…Cand zeii vostri se numesc Godina si Coarna aspirationalul vostru se limiteaza la Dinu Paturica, asa ca nu va mai aoliti, problema a noastra, ca am ajuns sa ne invatam copiii, ca in caz de nevoie, sa apeleze un taxi si sa vina acasa, in niciun caz sa nu solicite ajutorul Politiei, aia timida, incompetenta, dar, degraba datatoare cu lupii impotriva turmei platitoare de taxa de protectie
Pe bune?Legislatie cacalau???Uiti expresia „a muri cu dreptatea-n mana”?Ia sa vedem cine va fi cu adevarat pedepsit la finalul anchetelor referotoare la cazul din Caracal,si apoi mai vorbim.
Mizantropule… sau mai bine sa-ti spun FRUSTRATULE ( se obs de la o postaca ai niscaiva frustrari si si de aici si voma asta de venin ce o imprastii pe aici ).
In fine… ma rog pt tine la Domnul nostru Cel Atotputernic si Sfant sa nu ai nevoie sa chemi vreodata politia asta slugarnica si amatoare. Cand ( posibil ) se va intampla sa faci lucrul asta sa-ti aduci aminte de ce venin ai varsat aici impotriva lor si cu un scuipat de dezgust la adresa lor sa chemi mai bine un taxi.
Mai citeste dictionarul…Si da, am avut nevoie de politie, eu si ai mei, asta a fost ultimul imbold inainte de a ne muta pe coclauri cu tot cu dreptatea pe care ne-a dat-o instanta…Stiu ce spun si nu spun tot…Ca voi va complaceti sa nu va faceti meseria pentru care romanul plateste mult, fiind preocupati numai de drepturi, fara nicio obligatie si facandu-l pe tablagiul Coarna purtatorul vostru de vorbe nu e numai treaba voastra, la un moment dat vine el si decontul!
Ma voi stiti ce inseamna jihad? Jihad nu inseamna sa te lupti cu oameni. Ci inseamna sa declari razboi sfant seitanilor cei amagitori sa lupti impotriva lor prin duh.
ba trebuie desfiintata academia de politie fosta scoala de militie adica in care pe vremuri veneau toti amaratii de la tara sa-i imbrace, sa-i hraneasca si sa-i cazeze statulgratis timp de trei in bucuresti, ca nu le placea scoala sau agricultura.
dupa Revolutie scoala s-a transformat in academie (sanchi) cu ”profesori” adusi de te miri unde, si cica au echivalat-o cu Facultatea de drept (Facultatea de Drepti)poate.
si uite asa acuma se fac si doctori, cu nerusinre, cu lucrari plagiate fara jena.de aia trebuie desfiintata.
Ha,ha!! Ofticosule! Ai dat examen de admitere si nu l-ai luat?
Întâi să scoată toti contabili generali si colonei,doctori
Generali si colonei,lăutarii generali,colonei si alte fete
,,si alt personal auxiliar care nu are ce sa caute in bugetul
total pentru operativ.Apoi guvernul sa ia bani
de la SRI,DIICOT,STS,ăștia care au mâncat miliarde
de euro fără să facă nimic.Daca nu se poate face nimic,
stati acasa fratilor în grevă generală si sa-i apere de hoti
tâlhari,violatori si alti criminali,pe guvernanti ,pe parlamentari
si pe odraslele lor, cine va vrea.Trebuie să ruperi odată pisica.
Asa nu mai poate continua.Dar pentru asta ai nevoie de
un sindicat puternic si niste lideri curați.