AcasăNewsJ.Lo și-a amânat nunta

J.Lo și-a amânat nunta

Jennifer Lopez, şi logodnicul ei, fostul jucător de baseball Alex Rodríguez, au fost nevoiţi să-şi amâne planurile de nuntă din cauza pandemiei de coronavirus.

Lopez a declarat într-un interviu cu Ellen DeGeneres că noul virus „a dat peste cap multe vieţi” şi cu siguranţă nu va avea loc o nuntă „în aceste zile”. „Nu ştiu când vom putea stabili o nouă dată”, a spus a. Celebrul cuplu s-a logodit în septembrie anul trecut şi a făcut public evenimentul prin imagini postate pe contul de Instagram, iar fanii aşteptau cu mare interes ziua ceremoniei religioase care a trebuit să fie amânată în contextul crizei actuale de coronavirus. La fel ca alte milioane de americani, cântăreaţa s-a izolat în casă, fapt ce coincide cu perioada de pauză pe care anunţase că o va lua după prezentarea recitalului din pauza competiţiei Super Bowl şi după participarea la un nou sezon al concursului „World of Dance”, unde face parte din juriu. Jennifer Lopez a declarat că îşi dedică timpul îngrijirii copiilor săi şi celor două fiice ale logodnicului său, iar despre nuntă a mai precizat că “habar nu am când va avea loc”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
241 afisari

Ultimele știri

Mintea ta trăiește în viitor cu 80 ms: ce este intuiția

Creierul tău nu stă pasiv — el anticipează constant ce urmează. Deși pare paradoxal, percepția nu este o simplă recepție a realității: din cauza...

Intervențiile stomatologice cu anestezie generală, mutate în spitalele publice, după moartea fetiței de doi ani la o clinică din București

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri seară că ia în calcul reglementarea posibilității ca intervențiile stomatologice care necesită anestezie generală să fie efectuate...
spot_img