O ţară întreagă a fost închisă, 60 de milioane de italieni sunt în carantină pentru a opri epidemia de coronavirus. „Tutti a casa” (toţi acasă) a îndemnat premierul Giuseppe Conte. În cea mai afectată ţară, după China, cu peste 9.000 de cazuri, dintre care 463 de morţi, medicii din prima linie sunt nevoiţi să aleagă pe cine salvează.
Mai mult de 70% dintre pacienţi provin din Lombardia, regiunea aflată în centru epidemiei. Deficitul de paturi de spital şi de materiale medicale îi pun pe medici în faţa unor alegeri din ce în ce mai dificile. ‘Este o realitate că va trebui să alegem pe cine să tratăm, iar această alegere va fi încredinţată operatorilor individuali de pe teren, care se pot găsi în situaţia de a avea probleme etice’, afirmă un medic ce lucrează într-unul din cele mai mari spitale din Milano. Unele spitale au închis secţii întregi pentru a le dedica cazurilor severe de coronavirus. Altele au transformat săli de operaţii în secţii de terapie intensivă, iar medicii lucrează în schimburi epuizante pentru a le ţine locul colegilor care se îmbolnăvesc. Alegerea este făcută într-o camere de urgenţe folosită pentru evenimente de masă, în care intră doar pacienţii cu COVID-19. Dacă o persoană are între 80 şi 95 de ani şi insuficienţă respiratorie severă, probabil nu va supravieţui’, spunea Christian Salaroli, anestezist la un spital din Bergamo. Experţii medicali se pregătesc acum pentru sosirea virusului în sudul Italiei, unde până acum au fost recenzate mai puţin de 300 de cazuri. În sud, am risca o catastrofă, a precizat Giuseppe Sofi, anestezist la spitalul Policlinico din Milano. Pentru următoarele trei săptămâni cel puţin, oamenilor li s-a cerut să iasă din casă doar pentru a merge la lucru, din motive de sănătate sau pentru urgenţe. Oricine va călători va trebui să completeze un document, pe care să-l aibă asupra sa şi în care să descrie motivul deplasării. Adunările publice şi evenimentele în aer liber, inclusiv sportive, au fost interzise, iar barurile şi restaurantele se vor închide la ora 18:00. Cursurile în şcoli şi universităţi rămân suspendate până la 3 aprilie. La scurt timp după anunţarea măsurilor de către guvern, locuitorii Romei au luat cu asalt supermarketurile pentru a se aproviziona cu alimente şi alte produse de primă necessitate, deşi magazinele rămân deschise, dar clienţii trebuie să menţină o distanţă de cel puţin un metru între ei. Paradoxal, Papa Francisc le-a cerut preoţilor “să iasă din casă şi să meargă în vizită la bolnavi”, în contradicţie cu indicaţiile autorităţilor de evitare la minimum a deplasărilor persoanelor pe teritoriul Italiei şi mai ales evitarea contactului cu bolnavii. Vaticanul a închis Piaţa şi Biserica Sfântul Petru pentru grupurile de turişti până la 3 aprilie.
“Împăratul roşu” descalecă la Wuhan
Xi Jinping a vizitat oraşul pentru prima dată de la izbucnirea epidemiei de coronavirus. O inspecţie într-o metropolă complet izolată de la sfârşitul lui ianuarie, care a inclus întâlniri cu locuitori, medici, bolnavi şi responsabili politici. Epidemia a fost practic strangulată în epicentrul ei, a spus Xi. După Wuhan, liderul de la Beijing s-a deplasat „imediat ce a coborât din avion” spre un spital din Huoshenshan, cel care a fost construit în 10 zile de o armată de muncitori. Vizita preşedintelui se vrea un semnal de încredere lupta pe care China o duce contra COVID-19 şi intervine după anunţarea de către Ministerul Sănătăţii chinez, a numai 19 noi contaminări în timpul ultimelor 24 de ore, o scădere spectaculoasă, semn că măsurile drastice de izolare au dat roade. Din cele 80.000 de cazuri de coronavirus confirmate și raportate în China, „peste 70% s-au recuperat și au fost externate”, precizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Toate cele 16 spitale temporare din Wuhan au fost închise, aici au fost trataţi 12000 de pacienţi de la începutul lunii februarie.
Israelul pune piciorul în prag
Orice persoană care va intra în Israel va trebui să stea în carantină două săptămâni pentru a opri răspândirea noului coronavirus în ţară, iar punctele de trecere vamală spre Iordania vor fi închise, a anunţat Benjamin Netanyahu. „După o zi de discuţii dificile, am luat o decizie: toţi cei care vin în Israel din străinătate vor fi plasaţi în izolare timp de 14 zile. Această decizie va fi în vigoare timp de două săptămâni. Pentru susţinerea economiei israeliene, vor fi luate o serie de decizii”, a precizat premierul într-o înregistrare video difuzată pe contul său de Twitter. Turiştii aflaţi deja în Israel sau cei care urmează să plece în Israel în zilele următoare şi care vor intra în ţară până joi la ora 20:00, îşi vor putea desfăşura în mod normal călătoria. SUA au reprezentat în 2019 cel mai mare număr de turişti cu aproape 889.700 de vizitatori, urmate de Franţa (367.500), vizitatorii din ambele ţări, plus Italia, sunt vizaţi acum de aceste restricţii. Israel a confirmat până acum 49 de caszuri noi de coronavirus, în timp ce autorităţile palestiene au anunţat 25 şi au decretat la 5 martie stare de urgenţă sanitară pentru 30 de zile. Măsurile anunţate de Netanyahu intervin cu o lună înainte de Paştele evreiesc, la sărbătoarea religioasă din 8 aprilie sunt aşteptaţi zeci de mii de oameni din lumea întreagă.
Pai de ce doar 300 in Sud? Raspunsul e simpl, ca orice virus respirator e f sensibil la caldura si nu traieste. Cele 300 cazuri au fost aduse de turisti italieni ce au fost in Nord la schi sau de soferi ce aduc legume. La fel gradul de UV e fatal oricarui virus. Cu cat e mai mare cu atat virusul e parlit din fașă .
Ca masura eficace trebuie facute spreiuri ca cele cu parfum odorizantele de casa. Pline cu biocid vei sti cand simti parfum in aer ca si virusii sunt mmorti. La fel aerul de primarii cum fac cu insecticidul in spatii deschise parcuri strazi parcari.. . La fel hotel institutie, restaurant scari bloc etc la intrare un jet curata intrarea totul curat simplu ieftin… Pe vremuri cand intra holera in sat satenii dadeau foc la frunze uscate ei umede, astfel se nastea un fum dens alb necacios ce salva pandemic, toata comunitatea…
Vad o groaza de speriati care nu mai stiu a ce face.
Virusul e mai destept ca ei.