AcasăNewsIsraelul și lumea arabă:  pace fără un acord de pace

Israelul și lumea arabă:  pace fără un acord de pace

Fără prea multă fanfară sau notificare, primele aeronave comerciale din Emiratele Arabe Unite au aterizat recent pe aeroportul israelian Ben Gurion. Acestea transportă provizii Covid-19 pentru autoritatea palestiniană, care, initial, le-a respins. Un zbor inedit, dar nu neapărat o mare surpriză: în ultimii  ani, contactele dintre Israel și statele din Golf – în special Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrain – au crescut, un peisaj politic care se dezgheață.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, împreună cu soția sa și directorul serviciului de informații Mossad, a fost primit în Oman de regretatul sultan. Personalități de rang înalt din Israel, inclusiv rabinul Ierusalimului, au fost primite în Bahrain după ce regatul a oferit israelienilor ajutoare împotriva coronavirusului. Sportivii israelieni au participat la competiții de judo în Emiratele Arabe Unite, unde, pentru prima dată, a fost cântat imnul național israelian și s-a afișat steagul israelian. Comerțul dintre Israel și statele din Golf este acum estimat la aproximativ 1 miliard de dolari pe an. O companie israeliană, AGT International, a încheiat un contract de 800 de milioane de dolari cu Emiratele Unite pentru echipamente de supraveghere a frontierei. Și această listă parțială cuprinde doar semnele vizibile. O situație uluitoare, mai ales că Netanyahu, un politician de dreapta, văzut drept un inamic al arabilor,  ce nici măcar nu se teme de reacțiile lor, păstrând părți mari din Cisiordania și tot Ierusalimul și înfruntând avertismentele diplomaților și analiștilor care au prezis că Israelul va deveni un “paria” dacă nu va restabili relațiile cu palestinienii. În mod evident, statele din Golf nu sunt pe punctul de a-și strânge mâinile cu israelienii, nici lumea arabă nu este dispusă să se desprindă de atracția emoțională a problemei palestiniene sau a viziunilor geopolitice agresive ale lui Netanyahu. Dar chiar și cei mai sceptici observatori ar trebui să admită că ceva s-a schimbat.

America îi mână din spate

Sunt trei factori semnificativi.Creșterea Iranului și a jihadiștilor sunniți care aruncă teroare în toată regiunea a creat o nebănuită colaborare între Israel și statele arabe. În plus, aceste țări încep să recunoască că  epuizanta problemă palestiniană, intratabilă, a dus la tensiuni fără sfârșit de-a lungul deceniilor și, prin urmare, vor să-și urmeze propriile interese. Însă, în spatele tuturor, se află o Casă Albă, plină de bani arabi, pentru vânzarea de arme și investiții în SUA și dornică de a-i convinge pe aceștia în slujba agendei sale anti-iraniene și pro-israeliene. O oportunitate de nerefuzat. La rândul lui, Israelul are acum mai multă recunoaștere diplomatică în comunitatea internațională decât în ​​orice moment de la independență. În Orientul Mijlociu, misiunea sa are ca obiectiv să demonstreze că poate face afaceri cu state arabe cheie, fără a fi nevoie să facă un compromis cu privire la problema palestiniană și, bineînțeles, să le ceară sprijinul  în campania sa împotriva Iranului, comentează Politico. Arabia Saudită și Emiratele Unite, în special, consideră Iranul drept cea mai presantă provocare a securității lor naționale și văd Israelul ca un partener puternic în combaterea proiectelor regionale ale Teheranului. Unul dintre motive pentru care viziunea israeliano- saudită (și nu numai) să devină realitate a fost politica lui Trump care a făcut din ambele țări cheia pentru politicile sale din Orientul Mijlociu. Cu siguranță nu a fost o coincidență faptul că prima călătorie în străinătate a președintelui american, în mai 2017, a fost în Arabia Saudită, unde, însoțit de cele mai mari nume din afacerile și finanțele SUA, a vorbit despre investiții saudite, locuri de muncă și miliarde de dolari în vânzări de arme. Această vizită da naștere relației sale strânse cu fiul regelui saudit, prințul moștenitor Mohammed bin Salman, cunoscut sub numele de MBS.  Convinși că drumul către Washington trece prin Ierusalim, saudiții s-au coagulat cu administrația Trump, care a refuzat să-i abandoneze chiar și după rolul dezastruos al lui Bin Salman în uciderea lui Jamal Khashoggi. La baza acestei viziuni au fost eforturile de promovare a cooperării Israelului cu lumea arabă, atât pentru a cimenta un front comun împotriva Iranului, cât și pentru a construi pârghii pentru a obliga palestinienii să vină la masa de negocieri. Va dura luna de miere isreliano-arabă? Răspunsul este probabil da, întrucât este vorba de interese comune. Sigur, nu este vorba de o  pace dorită, dar asta nu a fost niciodată în cărți. În Orientul Mijlociu –divizat și disfuncțional –cine ar putea cere mai mult?

author avatar
Radu Jacotă
647 afisari

1 COMENTARIU

  1. Radu , pe zi ce trece articolele tale sunt tot mai interesante , au cap-coada si te citim cu placere . Tu si Boanchis faceti nota discordanta fata de corul bocitoarelor care isi jelesc frustrarile si neimplinirile in National .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger