Raidul aerian asupra unei baze Hezbollah din capitala libaneză Beirut, de care este acuzat Israelul, a vizat, potrivit surselor nenumite, containere utilizate pentru producerea de combustibil destinat rachetelor de mare precizie, iar mişcarea şiită libaneză pregăteşte o ripostă pe teritoriul israelian.
Incursiunea cu drone la periferia sudică a oraşului Beirut a vizat containere care conţin instalaţii pentru producerea de carburant destinat rachetelor ghidate de mare precizie, transmit pentru presa internațională surse militare. Hezbollah a anunţat că o dronă a vizat sediul departamentului media al grupului islamist şiit, în zona Dahiyeh, situată în sudul oraşului Beirut. O altă dronă „a fost doborâtă”, susţine Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah. Într-un alt raid aerian, comis în Siria, au fost ucişi membri ai organizaţiei şiite libaneze.
Israelul a admis responsabilitatea pentru atacul din Siria, explicând că a fost vizată o bază a Gardienilor Revoluţiei din Iran. Raidul aerian s-a soldat cu cel puţin cinci morţi, inclusiv doi combatanţi ai grupului Hezbollah. Guvernul Israelului nu a admis oficial responsabilitatea pentru atacul din Liban.
Hassan Nasrallah a avertizat că grupul Hezbollah va riposta la atacurile israeliene, iar surse citate de cotidianul Times of Israel au declarat că organizaţia şiită libaneză ar pregăti un atac punctual asupra Israelului, evitând însă un conflict de amploare. „Pregătim o ripostă care să nu conducă la un război, pe care nu îl doreşte nici Hezbollah, nici Israelul”, a precizat o sursă libaneză.
Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, i-a recomandat lui Hassan Nasrallah „să se calmeze”. „Am auzit ce a declarat Nasrallah. I-aş sugera să se calmeze. Cunoaşte bine că Israelul ştie să se apere şi să le plătească înapoi inamicilor”, a afirmat Netanyahu, citat de site-ul Ynetnews.com.
Șeful Cabinetului evreu i-a adresat un avertisment şi generalului iranian Qassem Soleimani, suspectat că pregătea un atac cu drone din Siria. „Aveţi grijă la declaraţii şi mai ales la acţiunile”, a a avertizat Netanyahu. Israelul efectuează frecvent raiduri aeriene în Siria, vizând transporturi de armament destinate mişcării şiite libaneze Hezbollah, o organizaţie usţinută de Iran. Hezbollah a trimis combatanţi în Siria pentru a ajuta Administraţia Bashar al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste. În ultimele săptămâni, în Irak au avut loc o serie de raiduri aeriene atribuite Israelului care au vizat obiective militare iraniene.