Palestina trebuie să înceteze cu văicărelile, zice Tony Blair, și să accepte planul propus de Donald Trump. Suntem dispuși să le dăm palestinienilor 50 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, sar și americanii, darnici peste măsură, după cum bine îi știm. În plus, și ONU a cam început să se sature de plângerile lui Mahmoud Abbas și îi cere să prezinte argumente solide pentru care ONU nu ar trebui să fie de acord cu anexarea teritoriilor de către Israel. Pe scurt, se vede treaba că lumea începe să îmbrățișeze „Planul Trump”.
Când a pus la cale această combinație, Benjamin Netanyahu a promis că va urgenta procesul de anexare a teritoriilor primite cadou de la americani. Și, după cum se vede treaba, începe să se țină de cuvânt. Aflat în plină campanie electorală, președintele partidului Likud a spus că Israelul deja s-a apucat să cartografieze zone întinse din Cisiordania, arată The Times of Israel!
Harta, desenată la Washington!
Israelul nu poate anexa părți din Valea Iordanului și Cisiordania fără să țină cont de niște hărți. Momentan, acestea nu există, dar vor fi desenate la Washington, de experți americani și evrei care vor face parte dintr-o Comisie de hărți SUA-Israel. Fix așa se numește organismul care va trasa noile granițe în Orientul Mijlociu. Deocamdată, comisia nu s-a format, însă asta nu l-a împiedicat pe Netanyahu să ceară cartografierea Cisiordaniei. Din ce punct și până unde, nimeni nu știe să răspundă, Tel Avivul n-a anunțat nimic oficial.
Doar pe primul-ministru l-a luat gura pe dinainte, cu ocazia unei vizite în orașul Ma ‘Adumim: „Suntem deja în proces de cartografiere a teritoriului care, conform «Planului Trump», va face parte din statul Israel. Există mult, mult teritoriu, dar cartografierea nu ne va lua prea mult timp și vom completa harta Israelului”. Întrebat dacă nu se teme că americanii vor da înapoi, Netanyahu a răspuns sigur pe el: „Vă înșelați, vor face față, iar președintele Trump va merge mai departe cu ce a spus”.
Jared Kushner a tras frâna de mână
Inițial, și ambasadorul american în Israel, David Friedman, era de acord cu o anexare cât mai rapidă a teritoriilor din Cisiordania, Valea Iordaniei și întregul Ierusalim, însă „bolidul” s-a oprit brusc. Cel care a tras frâna de mână este nimeni altul decât Jared Kushner, consilierul președintelui SUA și în același timp ginerele evreu al lui Donald Trimp.
Kushner a cerut ca Netanyahu să nu pornească ofensiva cel puțin până la formarea unui nou guvern israelian (alegeri programate în luna martie). Vorbind cu reporterii acreditați la ONU, Jared Kushner a spus că, până, atunci, el și echipa lui vor purta dialoguri cu guvernele europene și cele din Orientul Mijlociu, aducând explicații referitoare la „Planul Trump”.
O pai de banii aia mi-as face tara supraetajata..
De banii aia escavam toata Basarabia si o urcam pe schele pana la stele✨✨ . ..
Ma da hai sa vedem si harta lor…