Premierul în exerciţiu Benjamin Netanyahu şi rivalul său în alegeri, Benny Gantz, au semnat un acord pentru formarea unei coaliţii guvernamentale de urgenţă. Acesta este sfârșitul celei mai lungi confruntări politice din istoria Israelului. Însă după încheierea unei telenovele care pune capăt unui an de blocaj instituțional, după trei alegeri sterile și săptămâni de negocieri cu cuțitele trase, “Bibi” rămâne în funcție timp de 18 luni.
„Regele Bibi” , așa cum îl numesc susținătorii săi, pare să-și fi impus aproape toate condițiile. Acuzat în trei dosare de corupție, conservatorul Netanyahu va rămâne la conducerea guvernului, inclusiv în timpul procesului său, după care va fi înlocuit de centristul Ganz. La cele mai recente alegeri, din 2 martie, nici partidul de dreapta „Likud” a premierului şi nici partidul „Albastru Alb” al lui Gantz nu au obținut majoritate pentru a forma un guvern, chiar şi cu sprijinul unor formaţiuni politice mai mici, și așa s-a ajuns la situația în care Netanyahu şi Gantz vor fi prim-miniştri pe rând. Imediat după ce Likud, a transmis online că „Un acord a fost semnat pentru instituirea unui guvern de urgenţă între prim-ministrul Benjamin Netanyahu şi preşedintele Partidului Albastru şi Alb, Benny Gantz”, Autoritatea Palestiană a reacționat și a condamnat guvernul israelian “pro –anexare”. „Formarea unui guvern israelian de anexare înseamnă sfârşitul soluţiei cu două state şi destructurarea drepturilor poporului palestinian”, a scris pe Twitter premierul Mohammad Shtayyeh.
Sa vedem daca dupa 18 luni in care Netanyahu este p.m. ,celalalt p.m Gantz ,va mai fi in stare sa preia mandatul.