AcasăNewsIslamiștii egipteni vor să distrugă Sfinxul și piramidele

Islamiștii egipteni vor să distrugă Sfinxul și piramidele

Distrugere Murgan al-Gohary consideră Sfinxul și piramidele idoli

Un lider jihadist egiptean a îndemnat la distrugerea celebrului Sfinx și a piramidelor pe motiv că sunt idoli!

Distrugere Murgan al-Gohary consideră Sfinxul și piramidele idoli

Ca exemplu, Murgan Salem al-Gohary a povestit ce au făcut talibanii cu statuile lui Budha în Afganistan. „Toţi musulmanii sunt însărcinaţi cu distrugerea idolilor, aşa cum am făcut în Afganistan, când am distrus statuile lui Budha”, a declarat acesta într-un interviu la o televiziune privată egipteană.

„Allah i-a ordonat Profetului Mahomed să distrugă toţi idolii”, a adăugat acesta. Interviul a fost relizat după un marș al ultraconservatorilor islamici, aceștia cerând ca în Constituție să se stipuleze „aplicarea strictă a legii Sharia”.

Vicepreşedintele partidului tunisian Ennahda, şeicul Abdel Fattah Moro, a intrat în direct în emisiune pentru a-i aminti lui Gohary că Dumnezeu a interzis idolii, pentru că oamenii se rugau la ei. „Dar nimeni nu se roagă la Sfinx şi la piramide”, a precizat Moro.

author avatar
Adina Mutar
741 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger