In 2009, in „zorii” crizei economice din Romania, FMI a propus –adica a cerut –Bancii Nationale a Romaniei sa infiinteze o „bad bank” (asa-numita „banca rea”), care sa preia creditele neperformante din sistemul bancar. Guvernatorul BNR s-a opus, si pe buna dreptate, deoarece ”inspirata” propunere a FMI ar fi indus panica printre clientii bancilor din Romania.
Potrivit reglementarilor UE, bancile centrale din statele membre pot infiinta o ”bridge-bank” (banca-punte), care sa preia, cu active si pasive, o institutie financiara intrata in faliment. Banca centrala supravegheaza institutia falimentara, pana la preluarea de catre un cumparator sau pana la lichidarea activelor bancii respective. Masura este absolut normala si chiar necesara, pentru a feri sistemul bancar de contagiune intr-o tara ca Grecia, Irlanda, Portugalia etc.
Experiment al finantei mondiale?
In Romania anului 2009 insa nici nu se punea problema existentei vreunei banci falimentare, iar propunerea FMI ca BNR sa infiinteze o „bad-bank” a fost cel putin bizara, parand a fi mai degraba un experiment, ca multe altele, lansate periodic de marea finanta mondiala. Cum era de asteptat, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, nu a „muscat” din „nada” FMI si a refuzat sa infiinteze o astfel de banca. El a considerat ca prin crearea unei „bad bank” s-ar fi transmis pe piata semnale mai rele fata de situatia reala a problemei legate de creditele neperformante. BNR a preferat sa incurajeze de la banca la banca implementarea de programe de restructurare a creditelor nerecuperate. De asemenea, BNR s-a bazat mai departe pe solicitarea unor rate de provizionare ridicate si pe supravegherea regulata a bancilor, acestea fiind masurile prin care se evita majorarea nejustificata a portofoliului de credite neperformante.