Cauta

Iordache, în așteptarea pronunțării CCR privind lipsa completurilor de 3 judecători

Curtea Constituţională a României (CCR) este aşteptată, miercuri, să se pronunţe în legătură cu lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Florin Iordache Sursa foto Twitter

CCR are pe ordinea de zi, miercuri, la ora 10:00, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi Parlamentul României, pe de altă parte.

Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor. Pronunţarea în acest dosar a fost amânată de cinci ori până în prezent.

Cererea a fost depusă în 22 martie de către Iordache, căruia Liviu Dragnea, aflat în concediu cu probleme medicale, i-a delegat atribuţiile.

Dragnea are astăzi emoții mari. El așteaptă un răspuns care l-ar putea salva de închisoare. Totul depinde, însă, de decizia judecătorilor. Pe 27 mai fostul președinte PSD a fost condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Ultimele stiri

  • Un bărbat din Suceava, urmărit internațional şi inclus în categoria Most Wanted, adus în ţară din Norvegia – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 22 august 2025 – O petrecere va fi locul potrivit
  • Alege ce citești
  • Ucrainean implicat în atacurile asupra conductelor Nord Stream, arestat în Italia
  • Bolojan, reformatorul: ANAF devine Poliția meniului!
  • Silvicultorii acuză: ONG-urile și firmele private, pregătite să acapareze pădurile țării
  • Guvernul scoate bani din Fondul de rezervă pentru securitatea cibernetică. Miza? Alegerile din Republica Moldova
  • ȘOC: România, surclasată de Cipru în preliminariile cupelor europene!
  • Efectele somnului polifazic („sleep hacking”): risc sau stimul metabolic?
  • Exit mobile version