Ca sa-i imbrobodeasca pe procurorii anticoruptie, care-i monitorizeaza atent activitatea, ministrul Economiei Ion Ariton se plange ca este victima unui escroc.

Individul, care se recomanda Cristian Popescu, incearca, in numele institutiei conduse de Ariton, sa obtina intrevederi cu managerii companiilor multinationale. “Aceste demersuri nu sunt autorizate de catre ministru sau de catre conducerea ministerului”, au precizat, ieri, reprezentantii Ministerului Economiei, anuntand si ca s-a demarat o ancheta in acest caz.
“Sper ca dialogul firesc al comunitatii de afaceri din Romania cu autoritatile statului nu este perturbat de astfel de initiative iresponsabile”, a declarat ministrul Ion Ariton.