Cauta

Iohannis, tara te iubeste!

Este de ajuns ca in ziua in care soacra s-a gasit sa moara, bagandu-te la cheltuieli nemeritate, aceeasi zi in care ai fost trimis in somaj, ti-a venit intretinerea, basca amenda de la circulatie si impozitul pe casa, in fine, ziua in care nu mai ai bani de tigari si nici cainele nu mai are mancare, deci, o zi de… pardon, ei bine, intr-o zi ca asta e de ajuns sa arunci o privire pe pagina de Facebook a lui Iohannis. Brusc, te imbujorezi de fericire, ca si cand ti-ai fi schimbat amanta sau ai dat lovitura la pacanele.

Tara il iubeste pentru ca spune lucruri trasnite

Si nu ai cum sa nu te bucuri cand constati ca toate gandurile tale, ca presedintele este ranchiunos sau ca ar fi intr-o relatie nepotrivita cu tara, sunt false. El este „un om sensibil, cu educatie, este presedintele cel mai bun din lume, in jurul caruia putem cladi increderea si unitatea care ne lipseste ca popor”. Am citat si eu la nimereala.

Curat ca lacrima

Nu stiu de ce nu spune nimeni si ca Iohannis este un om cinstit si corect. Nu e drept. Sau nu am ajuns eu pana acolo? Cea mai buna dovada este ca la vorbele unor ziaristi – desigur, vanduti PSD si unor puteri straine! – ca presedintele nu si-ar fi declarat la Fisc veniturile obtinute din meditatii, Presedintia a comunicat ca acesta a platit mereu taxele si impozitele la stat. Fereasca Dumnezeu, dar nici nu ne asteptam la altceva. Este exact ca la audierea lui Hellvig la Parlament. Sunteti Eduard Hellvig? Da. Lucrati la SRI? Da. A facut SRI abuzuri? Nu. Multumim! Ca atare, consemnam decizia comisiei de control, ca SRI nu a facut abuzuri! ANAF da si el un comunicat, ca nici macar nu a rascolit prin arhivele Fiscului din Sibiu dupa asa ceva. Si e normal sa fie asa, caci directorul ala are si el familie, nevasta de mangaiat si copii de crescut, ce naiba, sa-si rupa gatul pentru o curiozitate tampita?

Bun de pus in rama

Poti sa nu il iubesti pe presedinte cand, vorbind de ordonantele cu scandal, declara ca „Guvernul nu poate sa treaca peste vointa cetatenilor, care este suverana?”. Normal ca-l iubesti, cum sa treaca guvernantii peste vointa celor care i-au votat? „Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorata!”, zice Iohannis. Si iar te pocneste un val de amor. Oamenii au zis ca voteaza PSD si asa au facut. Sunt convins ca la asta se refera, asta era vocea poporului. Eu, unul, declar de pe acum nu ca il iubesc, ci il idolatrizez pe Iohannis. Ma duc sa-i bag poza in rama si s-o atarn sub posterul cu Cruduta goala. A spus cel mai mare adevar.  Si asta nu-i nimic pe langa ce urmeaza. „O democratie solida este una in care majoritatile nu abuzeaza de drepturile lor doar pentru ca detin, vremelnic, puterea”.  Asa, asa, ca bine mai infiereza protestele. Or fi fost aia majoritari in strada, dar au detinut puterea tropaiturilor pe caldaram numai pentru cateva ore. Cum sa conduca ei tara? Poti sa stai nesimtitor si sa nu construiesti increderea in jurul presedintelui, cum zicea domnul de pe Facebook? Nu! Pana si eu, vesnic carcotas, ma reinventez si am incredere. Increderea ca imi schimb amanta si castig la pacanele fara sa mai deschid pagina de Facebook a lui Iohannis.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version