Iohannis, spectacol grandios de ipocrizie

Președintele a ieșit din nou la rampă. Dorința lui de a ne convinge că se străduie pentru România, că o respectă și că s-ar face luntre și punte pentru binele ei a eșuat penibil. Efortul lui s-a împotmolit dezastruos într-un discurs interminabil și neînchegat, obositor și fără priză. Nu a fost decât o desfășurare de îngâmfare, de fandoseală printre cuvinte prețioase, al căror sens nu m-ar mira să-i scape. A fost însă și o paradă de ipocrizie, inutilă, căci deja îi știm sau îi intuim pornirile și sentimentele.Nu mai era nevoie de încă una.

Președintele se laudă că își iubește țara, că îi respectă valorile și istoria. În schimb, chiulește condamnabil de la două sărbători cruciale. Ziua Independenței și Ziua Victoriei. Ei bine, și atunci la ce se referă când afirmă că este român și că, după cum spunea, își iubește țara?

Cine este cine?

Singurul lucru bun de luat în seamă la momentul declarațiilor, doar pentru penibilul creat, a fost că s-a defectat prompterul și Iohannis, coleric, a dat cu pumnul în pupitrul de la care vorbea. Era ca și cum operatorul i-ar fi strecurat în discurs replici din scena balconului, cu Romeo declarându-i Julietei iubiri nețărmurite, taman când el voia să ne îngroape cu elocința lui. Că bine îi mai spune colegul meu, Răzvan Boanchiș: sasul elocvent ca un trabant!Închideți-i însă lui Iohannis prompterul sau luați-i hârtiile de sub ochi. Veți avea o surpriză de proporții. Marele Înțelept nu este capabil să vorbească liber. Recită doar ce îi compun alții. Puneți-l să explice definiția Grupului de Reflecție Strategică, inventat de CSAT, noua lui găselniță în materie de securitate națională. Își va frânge grandios limba, ca atunci când, în conferință de presă, nu a fost în stare să spună pe dinafară a doua întrebare din referendumul pe Justiție. Și care, cel puțin așa pretindea, a fost gândită de el. Puneți-l să descrie, în câteva vorbe, ce concepte subsumează acest consiliu și ce presupune termenul „reflecție” din titlu.Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei denumiri îmbrăcate în cuvinte învăluitoare? Mai avem un consiliu, cel de Comunicare Strategică, și am văzut și ce gânește, și ce comunică.

În fața oglinzii

Iohannis vorbește despre o Românie „care trebuie să își apere cetățenii oriunde s-ar afla ei, care le asigură securitatea, care le respectă drepturile și pune instituțiile publice în serviciul lor. Este, totodată, țara care își apără valorile, interesele, simbolurile, dar și bunurile naționale și resursele naturale. Este o țară care știe să-și protejeze patrimoniul, domeniile de excelență și care are ca priorități educația, sănătatea și siguranța cetățeanului” Legătura cu teribilul Consiliu de care pare că e deja îndrăgostit? Nu se știe care ar putea fi. Și nici între vorbele lui și ceea ce se întâmplă în realitate. Cum a asigurat România securitatea sănătății celor pe care i-a livrat la export, în Germania? Dar a celor din țară, în plină criză de coronavirus? Prefer să nu răspund, doar întreb. Cum  își apără România lui Iohannis resursele naturale? Cedând gazele de la Marea Neagră? Dar simbolurile, cum le apără președintele? Ignorând momentele cruciale ale istoriei? Iohannis vorbește despre protejarea valorilor naționale și a domeniilor de excelență având în guvern un ministru al Educației repetent la exprimări?Președintele vorbește de Educație în condițiile în care și pentru el limba română e mai mult o necunoscută care-i joacă feste? Iohannis, repetă în fața oglinzii de o sută de ori pe zi cuvântul „ipocrizie” și poate vei înțelege mai mult.