Cauta

Iohannis și Orban au aflat? Salutul cu cotul nu mai e recomandat de OMS!

Iohannis și Orban au aflat? Salutul cu cotul nu mai e recomandat de OMS! (sursa foto: presidency.ro)

Devenit deja celebru în timp de pandemie, ca adaptare la clasica metodă de salut, prin strângerea mâinii, cu totul de evitat – spun specialiștii – în perioada crizei COVID, pentru a evita răspândirea noului coronavirus, mai nou s-a aflat că salutul ”din coate” nu mai e nici el recomandat. O schimbare radicală, până la urmă. Și asta când abia ce fuseseră surprinși președintele și premierul apropiindu-și coatele și zâmbind din spatele măștilor sanitare, când au venit la ceremonia de dare în folosință a metroului din Drumul Taberei. 

Mai nou, ar fi mai bine să fie folosit un cu totul alt gest, în locul flexării cotului pentru a-l atinge de cel al persoanei aflate în imediata apropiere. Potrivit lastampa.it, o alternativă ar fi să duceți mâna la inimă în semn de salut. În ideea de a evita o apropiere între persoanele care aleg să se salute folosind cotul.

De altfel, publicația italiană a citat, marți, mesajul transmis de către directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, via Twitter. „Când salutați oamenii, cel mai bine este să evitați să vă atingeți cu coatele, deoarece acest lucru vă face să vă aflați la mai puțin de un metru distanță unul de celălalt. Îmi place să pun mâna pe inimă pentru a saluta oamenii în aceste zile”, a notat șeful OMS.

Gestul coatelor întinse în semn de salut a fost folosit și de foarte mulți lideri politici, inclusiv la reuniuni internaționale, dar și de oamenii simpli care au ales să respecte recomandările experților, în lupta dusă de luni bune deja cu împiedicarea răspândirii coronavirusului de tip nou.

Ultimele stiri

  • „Casa Iubirii” – televiziunea românească în cea mai jenantă formă de existență
  • Alege ce citești
  • China umbrește strălucirea diamantelor naturale
  • Bufonul de la ANPC, cu papion și live-uri pe TikTok, tras pe dreapta
  • Sistemul de pensii, praf și pulbere. Sume uriașe încasate necuvenit și venituri ciuntite din pix
  • Împrumuturi pe baza criptomonedelor? Planul JP Morgan Chase
  • Ucraina riscă să devină pentru Trump ce a fost Afganistanul pentru Biden
  • Toni Kroos recunoaște: “N-am fost niciodată fan Real”
  • Bogdan Hossu, lider Cartel Alfa: Bolojan trebuie să schimbe măsurile, altfel avem grevă generală în septembrie
  • Realitatea din teatru de operații ucrainian (drone rusești și rachete Patriot)
  • Exit mobile version