Iohannis refuza sa mai fie presedinte

Gesturile de pana acum ale lui Klaus Werner Iohannis ma fac sa ma gandesc ca nu mai are chef sa fie presedinte. Nu mai vrea si basta. Nici macar faptul ca a avut cateva milioane de voturi in spate nu il mai intereseaza. Nu stiu, concret, despre cate milioane ar fi vorba, pentru ca nimeni, pana acum, nu a spus clar cate au venit de la alegatori si cate de la niste calculatoare. Pe de alta parte, desi refuza functia de presedinte, nici de la Cotroceni nu se da dus. Cine sa mai inteleaga, de fapt, ce vrea?

Ceea ce face in prezent Klaus Iohannis nu se numeste politica. Nu se numeste conducerea unei tari de la care are pretentii europene, dar careia nu ii ofera altceva decat o continua bataie de joc. De fapt, nici nu stiu cum se poate numi ironia grobiana cu care trateaza partidele aflate la putere, daca nu refuzul de a conduce Romania.

Program cu setari putine

Daca ar avea si un strop de inteligenta sau de umor, zeflemeaua lui poate ca ar reusi sa devina cat de cat interesanta, pacalind auditoriul. Din nefericire pentru el, sasul mecanic nu a fost programat decat pentru zambete false, prost croite, si mai prost jucate. Setarile lui de baza au ramas ranjetele automate, scrasnetele din masele si incordarea muschilor fetei in timp ce se preface ca este atent la ce i se spune. In realitate, Iohannis nu asculta nimic. Are propriile opinii, iar ale celorlalti sunt trecute prin filtrul incapatanarii personale, asa ca nu mai trece nimic dincolo de ea. Dar, dincolo de asta, cea mai periculoasa setare a programului personal ramane refuzul. Refuza orice, de la dialog deschis si pana la intelegerea momentelor in care ar trebui sa se implice, de la finetea diplomatiei prezidentiale si pana la obligativitatea respectarii obligatiilor care-i revin conform legilor si Constitutiei.

Dincolo de lege

Amanarea semnarii documentelor prin care Lia Olguta Vasilescu si Mircea Draghici sa poata face din guvernul Vioricai Dancila deja a devenit fixatie. Iohannis nu mai are argumente prin care sa demonstreze ca ceea ce face este un act care tine de legalitate. Motivele invocate depasesc sfera normalului. Cred ca ne aflam in fata unui moment unic in istoria tarii, ca un presedinte sa-si sustina actiunea prin argumente care nu se regasesc in normele de drept. Ba unul sau altul nu era compatibil cu domeniul in care urma sa-si desfasoare ministeriatul, ba nu avea copie dupa actul de identitate, ba lipsea cazierul judiciar, ba n-avea basca. Sa fim seriosi, toata lumea vede ca sunt doar pretexte prin care presedintele incearca sa-si ascunda refuzul. Nu ar fi exclus ca peste un timp oarecare sa aflam si motivele reale ale acestui refuz categoric, si parca vad ca ne vom face cruce cu ambele maini. Dar, pana atunci, cred ca este vorba de refuzul lui Iohannis de mai fi presedintele Romaniei. Un presedinte care refuza respectarea legilor care il obliga la o anumita conduita politica, generata de Constitutie, nu este altceva decat un presedinte care isi refuza statutul. Mi se pare aberant sa mai ai pretentii de la romani sa faca si sa dreaga, sa aprecieze sau sa iubeasca nu stiu ce valori europene – ca tot ii plac presedintelui vorbele astea – atat timp cat tu, ca presedinte nu respecti nimic.

Nu-l costa nimic

Refuzul de a semna la care se preteaza Klaus Iohannis este, in mod evident, un joc absurd si grotesc in batalia lui cu PSD si ALDE. Este decis sa le refuze totul, indiferent despre ce ar fi vorba. Sasul mecanic stie ca nu i se poate intampla nimic si atunci impinge lucrurile in extremis. Este prea mare agitatia interna cu alegerile europarlamentare ca cineva sa se mai ocupe si de o eventuala sanctionare a lui. Doar n-o sa se neglijeze ciolanul bruxellez pentru a-l suspenda, eventual, pe Iohannis. Apoi, s-a vazut limpede ca numai pana se ia in discutie o asemenea tema trec si alegerile prezidentiale. Intai este runda de facut scandal, apoi runda de amenintari, cea de analiza, mai vin inca vreo doua de negocieri, trei de discutii pe marginea rezultatelor targuielilor si, a doua zi dimineata, Iohannis trece si de turul doi, cu inca un mandat. Iohannis stie asta foarte bine si foarte putin il intereseaza ca Dancila tot ii trimite cereri de numire a ministrilor respectivi. Dupa el, n-are decat sa vina cu aceleasi cereri si cand va ajunge, din nou, presedinte. Nu-l costa nimic sa traga de timp.

Pauza de publicitate

Este foarte ciudat cum de coalitia de guvernare nu a sesizat strategia lui Iohannis de a refuza totul. Nu a inceput de ieri, ci din momentul in care acesta retrimitea Parlamentului orice lege emanata de PSD-ALDE. Ceea ce parea a fi doar o ambitie de moment, s-a dovedit a fi un joc perfid, la marginea bunului-simt politic si a logicii. E drept ca nici Iohannis nu a gasit solutii prea ingenioase pentru a-si masca intentiile, dar nici partidele aflate la guvernare nu au descoperit modalitatile prin care sasul mecanic putea fi pus la punct. Iar cand le-au aflat, au avut grija sa se impiedice in propriile bombeuri. Si atunci, de ce sa nu refuze Iohannis absolut orice? Ca prin seria asta interminabila de refuzuri de orice fel Iohannis isi refuza chiar si statutul de presedinte nu pare sa ingrijoreze coalitia aflata la guvernare. Daca lucrurile ar sta altfel, i-ar bate in poarta si i-ar spune ca, refuzand obligativitatea respectarii legii, isi refuza functia de presedinte. Poate altadata, acum avem pauza de publicitate si dupa aia urmeaza serialul cu pensiile.