Cauta

Iohannis răspunde judecătorilor CSM: nu ar trebui să facă politică

Iesirile golanesti ale presedintelui au la baza frica de a pierde totul

Schimb de replici, sub formă de comunicate, între Cotroceni și Consiliul Superior al Magistraturii.

După ce în cursul zilei Secția pentru judecători din cadrul CSM-ului transmisese un punct de vedere categoric cu fererire la recentele declarații ale președintelui, cu accent pe respingerea propunerii făcute de premierul Dăncilă pentru șefia Ministerului Justiției, fiind de părere că afirmațiile sunt „ingerințe deosebit de grave la adresa independenței justiției”, de la Cotroceni s-a dat deja un răspuns.

În care se menționează că primul om în stat „nu a justificat respingerea propunerii în funcția de ministru al justiției a judecătorului Dana-Cristina Gîrbovan, ci a cetățeanului român Dana-Cristina Gîrbovan, care a acceptat propunerea premierului de a ocupa o funcție de ministru într-un guvern politic și care a și înaintat demisia din magistratură”, și mai ales faptul că „prin opiniile exprimate, Secția pentru judecători a CSM nu ar trebui să facă politică”.

Între timp, vă amintim, Gîrbovan a revenit asupra cererii de plecare din magistratură.

Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul Președinției:

„Referitor la comunicatul de presă al Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 29 august a.c., Administrația Prezidențială face următoarele precizări:

Președintele României nu a justificat respingerea propunerii în funcția de ministru al justiției a judecătorului Dana-Cristina Gîrbovan, ci a cetățeanului român Dana-Cristina Gîrbovan, care a acceptat propunerea premierului de a ocupa o funcție de ministru într-un guvern politic și care a și înaintat demisia din magistratură.

Orice altă perspectivă ar însemna că fie propunerea transmisă de prim-ministru pentru funcția de ministru al justiției era în contradicție flagrantă cu Legea fundamentală, fie magistratul nominalizat, prin acceptarea acestei propuneri, ar fi fost în dezacord cu propriul său statut profesional.

Întrucât induce ideea că un judecător poate ocupa o funcție de ministru, opinia Secției pentru judecători a CSM este îngrijorătoare și de natură să vulnerabilizeze, prin ea însăși, independența și prestigiul justiției și al statutului de judecător.

Secția pentru judecători a CSM trebuie să explice cum ar fi putut Președintele României să numească în funcția de ministru un judecător, așa cum se afirmă explicit în comunicatul transmis public. Ingerințe cu adevărat grave la adresa independenței justiției sunt tocmai aceste aprecieri inexplicabile din partea unor profesioniști ai actului de justiție, care par să condamne tocmai faptul că Președintele României a respectat legile și Constituția țării.

Ar fi fost indicat ca, înainte de a transmite comunicatul de presă, semnatarii să fi parcurs recomandările Comisiei de la Veneția, potrivit cărora judecătorul trebuie să demisioneze înainte de a concura pentru o funcție politică, deoarece, chiar dacă nu este desemnat, acesta va fi identificat cu o anumită tendință politică, în detrimentul independenței. Comisia de la Veneția consideră, totodată, că judecătorii nu ar trebui să se pună într-o poziție în care independența sau imparțialitatea lor ar putea fi periclitate.

Prin opiniile exprimate, Secția pentru judecători a CSM nu ar trebui să facă politică, ci să promoveze în mod real independența justiției și a fiecărui judecător în parte, nepărtinitor și în limitele competențelor sale constituționale.”

Ultimele stiri

  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Probleme în Gara de Nord din Capitală. Panourile de informare și camerele de luat vederi nu mai funcționează
  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version