La ora aceasta, cetățeanul Klaus Iohannis este în SUA, urmând să se întâlnească, la Casa Albă, cu președintele Trump. Să fim bine înțeleși, nu e o vizită de plăcere ca între doi vechi prieteni care vor să treacă pe la Niagara, să stea la un picnic în Parcul Yellowstone sau să vâneze cu arcul prin Munții Stâncoși. Trump nu poate avea asemenea finețuri cu lacheul Germaniei, care cu jumătate de gură pupă botinele Europei, iar cu cealaltă – cizmele de cowboy. Zisa vizită e mai mult o chemare la ordin. Dacă diplomația ar permite-o, pe invitație ar scrie somație. Că Iohannis ne prostește cu parteneriatul strategic și cu independența energetică e o altă poveste. În fond, ce să spună? Că nici el nu știe pentru ce a fost chemat?
Sigur că vor fi și lucruri delicate de discutat, care nu erau de transmis prin Hans Klemm, calul troian al democraților americani în România. Despre ele, însă, nu vom afla nimic. Niciodată Iohannis nu a spus ceva după vreo vizită sau consfătuire la Bruxelles, exceptând banalitățile. E obișnuit să nu dea socoteală, mizând pe faptul că funcția de președinte l-ar exonera de vreo obligație.
Klaus se plimbă, Viorica se miră
Viorica Dăncilă s-a arătat surprinsă de întrevederea Trump-Iohannis. Președintele a plecat fără vreun program stabilit de comun acord cu Guvernul sau cu Parlamentul. Ori e un teatru prost jucat, ori Dăncilă face dovada faptului că funcția de premier o depășește total. De câte ori a plecat cetățeanul Iohannis fără să se consulte cu președintele Senatului sau al Camerei Deputaților? Tot timpul. Când, dacă pe agenda Comisiei Europene era vreun subiect sensibil, Iohannis a discutat cu ea pentru a prezenta un punct de vedere comun? Niciodată. Câte întrevederi a avut Klaus Iohannis cu ministrul de Externe pentru a puncta probleme delicate, priorități sau oportunități? Nu-mi aduc aminte ca istoria ultimilor cinci ani să consemneze un asemenea moment. În permanență, politica externă a României nu s-a pupat cu politica lui Iohannis. Și atunci, de ce-o fi atât de uimită Viorica Dăncilă?
SUA cu profitul, România cu bătutul din buze
Crede cineva că cetățeanul Iohannis va rezolva independența energetică a României? Cum? Deține soluții salvatoare? Klaus Iohannis nu are soluții concrete nici pentru a-și menține funcția, darmite pentru a pune la punct o strategie care să uluiască lumea. Va juca din nou la cacealma, va minți fără nicio reținere și va îmbrăca lucrurile în straie strălucitoare, numai să dea bine. Una peste alta, o să fie tot succesul lui. Să te duci în SUA pentru a-l înduioșa pe Trump să nu se retragă Exxon din exploatarea gazelor din Marea Neagră se numește strategie? Întâi de toate, e o mizerie fără seamăn. Apoi, tot mizerie rămâne. Ministerul Energiei susține că niciun reprezentant al său nu a fost contactat pentru a i se cere opinia. Și atunci, ce negociază Iohannis de capul lui? În mintea Cotrocenilor s-a conturat ideea, și nu de acum, că cea mai bună soluție ar fi modificarea legislației în așa fel încât redevențele să fie și mai mici decât cele din prezent, chiar dacă acestea sunt oricum neîndestulătoare. Mai mult, cota de 40 la sută din extracție, pe care ar trebui să o primim de la producător pentru a ne vinde singuri marfa, să fie diminuată până la vecinătatea cu bătaia de joc. Și, cu ce ne-am alege dacă vom ajunge să ne cumpărăm propriile gaze? Cu mândria că cetățeanul Iohannis a negociat în interes personal, nu al României? Dacă ar avea și țară, ai crede că Iohannis tocmai și-a trădat-o și a vândut-o. Pentru el, însă, România nu există. Este doar o pârghie în satisfacerea profitului altora.
O poză cât 100 de mandate
Klaus Iohannis va cere, cu siguranță, și sporirea numărului de soldați americani de la noi din țară. Poate noi suntem prea simpli la minte și nu înțelegem importanța acestui fapt. Dar nu cred că Trump va rata ocazia de a-i vârî pe gât și niște tunuri, arme, tehnică militară, tancuri și rachete de care nu reușește să scape. Aproape să juri că asta e cheia parteneriatului strategic româno-american. Noi să avem grijă de fierul lor vechi, iar să aibă grijă să-și bage banii în visterie. Data trecută, la vizita din 2017, Trump ne-a declarat cel mai bun prieten din Europa. Ne-a costat peste șase miliarde de dolari prietenia asta. Să nu ne mire dacă, acum, ne va declara cel mai bun prieten de pe malul Mării Negre, dar numai între Midia și Vama Veche. Nu-i de colea, atâta vreme cât bulgarii n-au nici Midia și nici Vama Veche. Cetățeanul Iohannis va plăti oricât i se va cere pentru fierul vechi american, dacă va fi nevoie. E o mândrie pentru el să zâmbească protocolar în fața presei, pe peluza de la Casa Albă, ca să vadă lumea cine e și să ia aminte. Oricum, nu plătește el. Și apoi, suntem prea mici ca să înțelegem că o poză face cât 100 de mandate.
1.000 de copii plocon primești?
Cele 90 de minute petrecute la convorbiri particulare cu Donald Trump atârnă greu. Propaganda statului de drept „România pe persoană fizică” are deja articolele pregătite. Și reportajele, și emisiunile TV, și comentariile analiștilor cumpărați la bucată. Nimeni nu este mai presus ca Iohannis, cum ne scoate el în lume și cum, fără el, România n-ar mai exista. Prostire pe față pentru încă un mandat. Mă întreb însă, dacă dăm și gazele, de va fi să fie și a treia vizită ce mai dăm? Repetăm istoria, cu cinci căruțe de galbeni anual, cu 300 de fecioare pentru harem și cei 1.000 de copii plocon? Și mă mai întreb cât de șchiop la minte trebuie să fii să mai vrei un asemenea președinte?