Iohannis, președintele-rege

Social-democrații își fac deja planurile pentru a-l da jos pe Orban, nu și pentru cum vor acționa dacă vom avea alegeri anticipate. USR începe să se ia de gât cu Iohannis și-l acuză de populism. ALDE încă nu știe ce vrea, cum e mai bine. PMP nu a depășit faza de „cum vrei tu, șefu‘!” UDMR joacă la două capete, ca întotdeauna, iar Pro România prevestește ce este mai rău. PNL o ține de-a gaia mațu‘ cu anticipatele deși, în interior, nu e de acord cu ele. Nimeni nu se întreabă, însă, de ce este nevoie de alegeri anticipate atât timp cât nu ne aflăm în fața unui pericol iminent?

Faci astfel de alegeri câtă vreme te confrunți cu o situație critică, ce nu  se poate rezolva decât cu o schimbare, nu și pentru a forma o majoritate. „În democrație, cum se știe, guvernele exprimă majorități stabilite de cetățeni, nu creează majorități după ce s-au instalat. Se fac alegeri anticipate pentru a tranșa între alternative serioase, nu ca șmecherii pentru smulgere de voturi. Un democrat are nevoie de opinia chibzuită a celor care votează, nu de una rezultată din păcălire” (Andrei Marga). În România, însă, nu este valabil, pentru că aici guvernul a ajuns în vârf trăgând de putere ca de-un cal mort și prin manevre care, după cum se aude în târg, ar necesita toată flota de autobuze a DNA pentru a-i sălta pe vinovați. Iar DNA, în mod ciudat, tocmai acum și-a pierdut apetitul pentru clientela de lux.

Navetistul cu bicicleta

Este evident că ne aflăm în fața unei suferințe cronice, boala de putere, de care Klaus Iohannis nu poate scăpa. Sau, cine știe, poate nu e o afecțiune, așa cum cred românii, ci este scopul pentru care acesta a primit binecuvântarea Occidentului de a conduce România. Și nu de acum, ci încă dinaintea alegerilor din 2014, când spunea că are nevoie de două mandate pentru a integra țara pe calea europeană. N-a fost nimeni pregătit, atunci, să pătrundă până la capăt sensul cuvintelor lui. Și, de asemenea, nu s-a aflat nimeni să-l întrebe cum de s-a găsit taman el, primar al unui orășel cu o populație mai mică decât orice sector al Capitalei, să fie președinte. Nimeni nu și-a pus problema de unde atâta vocație europeană pe capul unui profesoraș pierdut în anonimatul provincial al navetiștilor cu bicicleta.

Corupți pentru că așa a spus Iohannis

Pentru a-și asigura domnia, luând exemple din istorie, Iohannis trecut la eliminarea adversarilor sau a incomozilor. A dat mână liberă vătafilor din justiție să ducă până la capăt ceea ce se începuse încă de pe vremea lui Traian Băsescu. Mai concret, o epurare politică sub masca anticorupției. Iar asta se petrecea în condițiile în care România nu era și nu este mai coruptă decât alte state europene. Dar, pentru a-și susține strategia, avea grijă ca la fiecare vizită în Occident să vorbească despre corupția din țară, românii ajungând în penibila situație de a fi priviți ca un neam de hoți. Și, în mod surprinzător, nimeni nu se întreba de ce numai social-democrații erau corupți, iar ceilalți nu.

Răspunsul nu este greu de aflat, pentru că PSD era dușmanul căruia îi declarase război încă din prima zi de prezidențiat. Cu o justiție la cheremul lui, Iohannis și-a asigurat liniștea în primul mandat și și-a croit drumul spre al doilea. Nu singur, ci sub pavăza gărzii pretoriene a serviciilor de informații, care aveau un concubinaj perfect cu tot ce însemna entitate a justiției.

Vodă de România

Acum asistăm la ceea ce înțelege Iohannis prin al doilea mandat. Deși alegerile au trecut, încă mai invocă toxicitatea PSD. Deși a fost schimbat și guvernul, încă mai vede în social-democrați o adunătură nocivă și nu se sfiește să o afirme în gura mare. I-o dă siguranța că, din punct de vedere electoral, nu mai are ce pierde. Are justiția lui, deși vocalizează că luptă pentru independența ei. Are la dispoziție instituțiile de forță, pe care acum vrea să le reformeze în așa fel încât să nu-i poată rezerva surprize. Are inclusiv guvernul lui, cel pe care și l-a dorit.

Ceea ce nu a spus încă de la început este pentru cât timp. Nu a spus câtă vreme se va folosi de el și de premierul numit tot de el. Îl poate debarca pe Ludovic Orban oricând, fie prin demitere, fie convingându-l să-și dea demisia, fie profitând de o moțiune de cenzură. Scopul final sunt anticipatele. A mers până acolo încât a afirmat că românii își doresc alegerile anticipate de parcă i-ar fi consultat, personal, pe fiecare. Că acestea sunt doar modalitatea prin care va căpăta o putere discreționară nu spune. N-are curaj, după cum nu are curaj nici să spună că își dorește și Parlamentul lui, pentru a și-l anexa la domeniile regale. Doar un pas îl desparte de a se întrona Vodă. Vodă de România. De ce tocmai acum îmi vine în minte un vechi proverb, cu cât urci mai sus, cu atât te doare mai tare când cazi?