AcasăNewsIohannis, nouă referire la aderarea la Schengen și la Zona Euro

Iohannis, nouă referire la aderarea la Schengen și la Zona Euro

Președintele a adus din nou în discuție, de față cu ambasadorii străini acreditați la București, chestiunea aderării României la Spațiul Schengen.

După ce în 2019, pe 29 ianuarie, în cadrul întrevederii anuale cu şefii misiunilor diplomatice, sublinia faptul că „aderarea României la Spațiul Schengen reprezintă, în continuare, pentru noi, o prioritate”, la reuniunea din acest an, găzduită de Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a subliniat că „România va sprijini în continuare politica de extindere a Uniunii, îndeosebi pentru deschiderea cât mai curând posibil a negocierilor de aderare cu cele două state candidate – Macedonia de Nord și Albania”. Dar și că, „Totodată, vom continua să acționăm pentru aderarea la Spațiul Schengen, care va contribui semnificativ la consolidarea securității pentru întregul spațiu de liberă circulație din Uniune și, de asemenea, pentru aderarea la Zona Euro, atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite.”

sursa foto: presidency.ro

188 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Catastrofa Air India, o sinucidere?

Autoritatea aeronautică indiană a publicat raportul preliminar al catastrofei avionului Boeing 787 Dreamliner aparținând companiei Air India. Fără a indica vreo cauză a accidentului...

Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”

Vin informații de ultimă oră de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). E vorba despre un mesaj de avertizare în privința unor...
proger