Iohannis mimeaza politica externa

Patru ani de mandat si nimeni nu poate spune ce a facut, palpabil, repet si subliniez, palpabil, presedintele in politica externa. A fost la Bruxelles, a fost la Strasbourg, a vorbit si colo si dincolo, a dat mana cu Juncker, a vizitat-o pe „Mutti” care i-a dat o medalie, l-a uimit pe Trump cu engleza lui, cu mult mai buna decat romana si s-a rugat la Zidul Plangerii. A mai fost si in Franta, unde nu a apucat sa viziteze chiar tot, a fost in Italia ca sa vada Doamna Georgeta daca la Pompeii e vreo casa de moda si, printre picaturi, a plimbat-o si pe la popi, cardinali si episcopi ca sa-i admire genunchii si sa-i bage in pacate. Cu ce ne-am ales noi din toate astea?

E drept ca Merkel i-a dat cea mai importanta decoratie a Germaniei, dar, pe de alta parte, cand a venit vorba de Schengen, l-a trimis sa mai incerce si la altii. De la Trump s-a ales cu o bataie pe umeri si cu niste contracte de ajutor social pentru armata americana ca i-am scapat de fier vechi si tot asa.

Politica lucrurilor la vedere

In Israel le-a vorbit romanilor stabiliti acolo despre vedeniile lui si ale Doamnei Geta dintr-o viata anterioara, caci nu cred ca erau viziuni, a pus un bilet intre pietrele Zidului si, dupa un timp, a avut grija sa-i incondeieze pe evrei ca fac afaceri cu Dragnea.

Si, ca sa fie tacamul complet, le-a tras-o peste ochi israelienilor ca amabasada Romaniei nu se muta de la Tel Aviv la Ierusalim decat cand zice el. Pana acum, n-a spus. Tot in Israel, cred ca era acum vreo doi ani, a demonstrat si ce inseamna chestia aia cu „o altfel de politica, unde toate lucrurile sunt la vedere”. Si chiar au fost. Intaia Doamna a Prostului Gust stia ca viata nu conteaza de la tiv in jos, ci de la genunchi in sus, de l-a facut pe Patriarhul Ierusalimului sa intre in fibrilatie cand si-a etalat pulpele golase. Golase rau? Nu, golase bine.  Cred ca de atunci incoace bietul Patriarh o tine numai in posturi de penitenta si in rugaciuni de iertare a pacatelor ca i s-a aratat „politica altfel”. Iar in 2016, cand presedintele Germaniei, Joachim Gauck, era in vizita la Cotroceni, Intaia Doamna Geta l-a intampinat cu sanii frematand, de era neamtul sa lesine in iarba. Aceeasi politica a lucrurilor la vedere. Asta asa, de-un paregzemplu.

Cu intrarea pe la iesire

In Franta, Iohannis si-a marcat vizita trantindu-si pardesiul pe capota masinii, suparat ca slugile nu i l-a tinut, de au ramas francezii cu gura cascata. Nu de alta, dar nici Ludovic al XIV-lea nu avea atat tupeu.  A discutat cu presedintele de atunci, François Hollande, iar vizita a fost un succes din care nimeni nu a inteles cu ce ne-am ales. Apoi, cand Hollande i-a intors vizita, s-a incheiat cel mai tare contract. S-a inaugurat fabrica de la Ghimbav, facem avioane cu ei, dar numai ei au voie sa vanda masiv.

Noi, ce ramane. Acum, vine o alta vizita a lui Iohannis in Franta, peste vreo opt zile parca, la invitatia presedintelui Macron. Ceva-ceva imi spune ca va fi o reabilitare a politicii externe a Romaniei. Francezii  de la Renault ne ameninta de niste ani buni ca-si vor muta productia in Maroc daca nu suntem in stare sa ne punem la punct infrastructura. Cred ca si Iohannis s-a gandit serios la asta si, in prima instanta, ii va propune lui Macron sa largim intrarea in fabrica printr-un efort comun de cooperare. Iar de la anul, intrarea sa se faca pe la iesire, ca sa nu mai vada lumea.

Mut ca pestele

Francezii vor sa ne tina in sah cu multe, cu forta de munca, cu Schengen, cu impartirea Europei dupa cat de repede te misti, nebunia aia cu doua viteze. Norocul nostru este ca noi nu vrem nimic, ceea ce ii va usura lui Macron rolul de gazda. Un serbet, un pahar cu apa rece si cred ca de ajuns. Daca nu ne saturam, avem voie sa mai cerem inca unul. Si e de ajuns, ca sa nu ne ghiortaie matele la protocol. Pe de alta parte, si sarcina lui Iohannis se usureaza foarte mult. Nu va fi nevoie decat de tacerea lui asurzitoare in fata pretentiilor ridicate de Hexagon. Ca la Bruxelles, cand UE cere mereu o alta recalculare a cotelor de migranti, iar Iohannis e tot mai mut. Nu de umire in fata pretentiilor, ci doar ca sa nu o supere pe „Mutti”.