Cauta

Iohannis, mai toxic decat Basescu

V-ati uitat vreodata, cu atentie, la chipul presedintelui cand e plecat la vreo reuniune NATO sau a Comisiei Europene? E cel mai fericit om. Ii stralucesc ochii, are fata destinsa, buzele si barbia ii respira bucurie si e incantat ca il vede lumea langa stapanii din fruntea bucatelor. Fara rautate, mie mi se pare ca are mutra radioasa a provincialului care-si face poze in fata la Intercontinental, cu hotelul pe fundal, sau a pensionarului amarat pe care l-a scos partidul la plimbare prin Ruse, ca seara sa-l depuna inapoi, in fata primariei.

Presedintele nu va intelege niciodata ca la cat e de nociv isi merita suspendarea

E toxic sa te plimbi prin Ruse? Nu. Ruse e cel putin la fel de prafuit ca multe targuri romanesti, daca nu chiar mai mult, dar simplul fapt ca a trecut granita ii creeaza pensionarului sentimentul de marire, de victorie asupra alora care au ramas sa faca plaja cu coatele pe balcon. Si asta, in timp ce el este in alta tara. Pai e de colea?

Un film cu imagini false

Chiar daca nu va place sau va simtiti vizati, eu cred ca toxic este sa te lasi prostit de asemenea imagini ieftine, fie ca esti pensionar de la sat sau de la oras, fie ca esti presedinte. Toxic este sa te lasi admirat din toate unghiurile de camerele de filmat sau de fotografi, ca apoi sa-ti transmiti fericirea la stirile de seara sau in ziarele de a doua zi. Toxic este si sa te crezi vreun puternic al lumii, desi esti a cincea roata de la caruta, iar asta numai pentru ca te-ai pozat pe langa masa bogatilor. De asemenea toxic, ma gandesc eu, este sa te crezi privilegiat pentru ca ai scos portofelul inainte ca celalalt sa-ti ceara vreun ban. Seamana cu vartejul in care este prins Iohannis? Si eu ce vina am? Si pentru ca tot a venit vorba despre el, cred ca cel mai toxic lucru este sa ignore ca banii aia, 2% din PIB pentru inarmare, au fost aprobati si scosi din buzunar de un guvern PSD. Exact PSD-ul ala pe care l-ar vrea desfiintat! Fara ei, Iohannis nu-si mai legana acum freza in gesturi studiate la Bruxelles.

O palarie prea mare

Am sa va scot din minti cu vorba asta, „toxic”, pana la sfarsitul povestii, ca sa intelegeti. De ce este Iohannis mai toxic decat Basescu? Fara a-i aduce vreun elogiu, caci nu e cazul si nu are credit la mine, pe cel de-al doilea nu l-am vazut fataindu-se ca o starleta prin fata camerelor de luat vederi. Basescu era ori mahmur ori prea singur, exceptand protocolul cu pozele de grup. Basescu nu era disperat sa dea declaratii, cum face acum Iohannis. Si, dincolo de toate astea, pe Traian Basescu, indiferent cata badaranie, ura si hahaiala avea la purtator – si avea mereu doze uriase – nu-si musca de fund propriul guvern taman din curtea Bruxelles-ului. Astepta sosirea in tara, cand ii dadea pe toti cu capul de pereti si-i porcaia incantat. Iohannis, in schimb, nu pierde niciun prilej. De la summitul NATO de acum, provincialul presedinte ce pare a fi descoperit tarziu mirajul Occidentului, rupe peisajul cu declaratii care nu au legatura cu evenimentul la care participa: „PSD este cel mai mare partid. Dar este o palarie prea mare pentru Dragnea”. Si mie mi se pare ca Romania este o palarie prea mare pentru Klaus Iohannis.

O poza din gandire

Traian Basescu, in badarania lui, macar ne mintea frumos si cu talent, dovada faptul ca i-au cazut multi in plasa. Ioahnnis nu poate face asta, el nu stie decat sa minta prost. Din ce in ce mai prost si fara sanse de a iesi din ridicol. Declaratiile lui, despre cum respecta el Constitutia, cum nici macar nu i-a trecut prin cap sa nu semneze decretul de revocare a Codrutei Kovesi, cum isi doreste el un stat de drept si cum vede el o Romanie a valorilor democratice sunt de un lirism pus pe note de tambal si tuba mare, cu fundal de suierat printre dinti, ca la oi, si pocnit din degete. Iohannis nu realizeaza ca declaratiile au doar darul de a raspandi sictir in natiune, nu realizeaza cat e de toxic prin falsitate, gandire si gesturi. De ce tocmai acum imi vine in minte imaginea aia cu primarul de provincie, care s-a pozat cu Intercontinentalul in spate si, la intoarcerea acasa, le-a zis satenilor adunati la birt: „Uite, ba, unde am fost eu, prostilor”? N-are legatura cu Iohannis, nici macar n-ar intelege, e doar o poza din gandire.

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version