După ce a discutat din nou cu premierul, miercuri, la Cotroceni, de această dată la ședința de evaluare pe tema măsurilor privind COVID-19 fiind prezenți miniștrii Internelor și Apărării, dar și secretarul de stat Despescu, Klaus Iohannis a ieșit cu un mesaj în care a vorbit despre respectarea legii.
Președintele a pus accent pe faptul că, în urma decretării stării de urgență în România, măsură urmată de emiterea ordonanțelor militare, dar și de ordine ale ministrului Sănătății, cei mai mulți români au înțeles situația. „Toate aceste măsuri au fost luate pentru a vă proteja, pentru a vă proteja sănătatea (…) și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical. Majoritatea românilor au înțeles că legile se respectă și această situație de urgență este una foarte serioasă și cu atât mai mult trebuie cu toții să respectăm legislația, ordonanțele și ordinele în vigoare”, a precizat președintele.
Legea e clară
Au fost, după cum se știe, și cazuri în care nu s-a întâmplat acest lucru, iar șeful statului a adus în discuție sancționarea celor care nesocotesc legea. Sublinierile vin după ședința avută de Klaus Iohannis cu premierul, dar și cu miniștrii Vela, Ciucă și Despescu. „Am discutat ce s-a făcut bun până acum, cum s-a făcut, și am pus un accent foarte clar și ferm pe ceea ce se numește impunerea legii. Este absolut necesar ca toată lumea să respecte legislația în această perioadă! Repet – asta spre protecția voastră, a fiecăruia și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical. Foarte mulți români, majoritatea românilor, au înțeles aceste lucruri, însă ce se întâmplă cu cei care n-au înțeles sau, mai rău, nu vor să înțeleagă? Ei, aceștia vor fi amendați, pur și simplu. Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu se conformează va fi amendat. În acest fel, pot să vă spun că s-au făcut, de la începutul acestei situații speciale, peste 800.000, 870.000 de acțiuni de control, controale de tot felul. S-a controlat felul în care oamenii respectă izolarea, în care respectă carantina, felul în care firmele respectă normele de vânzare, și așa mai departe. Pot să vă spun că autoritățile au lucrat foarte serios și în acest domeniu. De la începutul epidemiei, s-au dat peste 78.000 de amenzi. (…) Și în acest sens, vă spun: legea este clară, este pentru protecția oamenilor, pentru protecția medicilor. Cine nu o respectă va fi amendat”, a subliniat Iohannis.
sursa foto: presidency.ro
Faceti ceva pe amenzi! A scazut numarul obraznicilor daca dati amenzi? S-a platit vreuna? Puscarie, asta este solutia pentru aceste specimene.