Cauta

Iohannis la BCU. „Cea mai civilizată dezbatere de campanie de după 1989”, în opinia Alinei Gorghiu

Cum era de așteptat, fiecare dintre taberele politice încearcă să pună într-o lumină cât mai bună prezența candidatului pe care îl susțin în turul doi al cursei pentru Cotroceni la dezbaterile de seara trecută.

Liberala Alina Gorghiu are doar cuvinte de laudă la adresa evenimentului găzduit de Biblioteca Central Universitară din Capitală, mai precis la dezbaterea dorită de Klaus Iohannis, la care a fost prezentă, alături de premierul Orban și de alți colegi din PNL. „O seară frumoasă la BCU pentru democrația românească! Cea mai civilizată dezbatere de campanie de după 1989! Și au fost lămurite, punct cu punct, toate momentele importante ale mandatului prezidențial. Foarte direct și sincer. Toți cei din sală am avut impresia că România merge din nou către normalitate. Pentru prima dată, după mult timp, s-au discutat într-o campanie electorală chestiuni complexe și teme relevante pentru mandatul pus la bătaie”, consideră Alina Gorghiu. Mai mult, senatoarea PNL e de părere că „Klaus Iohannis i-a câștigat pe toți de partea sa și a convins că este președintele de care România are nevoie și în următorii cinci ani”, din câte a transmis Gorghiu, miercuri, via Facebook.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Emil Boc a răbufnit! Primarul le-a cerut consilierilor USR să fie responsabili, „nu papagali și populiști”
  • Fost ambasador al SUA, despre numirea Ioanei Dogioiu ca purtător de cuvânt al Executivului: „E o rușine/Acest Guvern face o mare greşeală şi nu poate fi sprijinit de americani”
  • VIDEO. Liderul PSD amenință cu ieșirea de la guvernare. Grindeanu: „Asta nu ne face prizonierii acestei coaliții. Suntem parteneri de bună-credință atâta timp cât…”
  • Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează marți, nemulțumiți de tăierea veniturilor/„Vrem să tragem un semnal de alarmă”
  • FOTO/Accident grav pe Centura Capitalei. Un șofer a murit
  • Primăria Sectorului 1 și Primăria Capitalei – modele perfecte de cum NU se conduce un oraș
  • Comunicat de presă STRUCTURI ACX SRL
  • Comunicat de presă RETRODOR SRL
  • Comunicat de presă GERARD CAMPER SRL
  • Anunț de presă SALROM SA
  • Exit mobile version