De parcă nu-i fusese de ajuns răstignirea, bietul Iisus a fost osândit de Iohannis și la surghiun, taman înainte de Înviere. Președintele este un om credincios, fără îndoială, dar nu putea tolera ca într-un stat de drept să se insinueze cetățeanul Hristos și să dea valorile europene peste cap, punând credința pe primul plan. Apoi, pe unde intra, pe la Borș, pe la Nădlac sau pe la Giurgiu, cine știa de el? L-a testat ministrul Sănătății ca să vadă cum stă cu coronavirusul? Și cu aprobarea cui venea el aici? Cu acordul lui Vela? Păi cine este Vela ca să hotărască peste Iohannis, furându-i caimacul prezidențial?
Dacă, în schimb, Iisus ar fi plecat la cules de sparanghel în Germania, n-ar fi fost nicio problemă. Când e vorba de Mutter Merkel, tartorul Europei, se sacrifică o Românie întreagă, așa că Mântuitorul și-ar fi găsit și el un loc în autocar, până la aeroport, fără să transpire de emoție că n-are contract de muncă și declarație pe propria răspundere.
Paștele nu vine oricum
Marcel Vela, după cum se știe, a declarat public că a discutat cu Iohannis și ar fi avut acordul acestuia ca poliția să distribuie anafură și Lumină credincioșilor. A doua zi, același Iohannis nu a mai recunoscut că au vorbit. Sau a zis că nu mai vrea, ceea ce e cam același lucru. Vela spune însă că discutat și cu Ludovic Orban, care și-a dat și el încuviințarea. Dar tot a doua zi,până să cânte cocoșul Cotrocenilor de trei ori, premierul s-a lepădat de ministrul lui precum Petru de Hristos și nu l-a mai cunoscut.Cu ce ne-am ales de aici? Cu un scandal fals și prostesc, cu un scenariu regizat în așa fel încât Iohannis să aibă ultimul cuvânt și cu un Marcel Vela căruia i s-a arătat cum știu liberalii să se spele pe mâini. Și ne-am mai ales și cu Iisus pus la poprire până spre seară, dar și cu un popor trimis la colțpână va pricepe că, în țara asta, nici Paștele nu vine dacă nu vrea Iohannis.
Vela, pe cine vrei să prostești?
Seara, târziu, Marcel Vela și-a făcut apariția pe la televiziuni cu noul acord. Încheiat între cine și cine, căci poliția fusese eliminată de regizor din spectacolul cu lumânări și prescuri? Între el și Patriarhie? Să fie sănătos, nu are niciun fel de valoare juridică, căci nu conduci o țară prin acorduri cârpite colo și colo. Atât a putut naște mintea lui de ministru, la cererea lui Iohannis de a găsi o altă variantă pentru noaptea de Înviere. Un document de o rigurozitate stupidă și de un ridicol sublim. Se dă atâta importanță pâinicilor care se sfințesc, cum se stropesc ele cu vin, cum se prepară, de juri că le-ar vrea înscrise în Michelin Guide Global , cum se taie și tot așa. Da’ de dimensiuni nimic? Nicio vorbă? Am încercat să nu râd, na, am zis și eu că e ceva sfânt, dar tot n-am reușit. Surpriza apare când se precizează că la blocuri Lumina va fi dată ori pe geamul de la parter ori în stradă, unui reprezentant desemnat de administrație, care va fi echipat cu mănuși, combinezon, mască și alte alea. Dom’ ministru, să mă ierți, e Săptămâna Mare, dar las-o în pardon de treabă, ce administrație are echipamente de protecție, pe cine vrei să prostești?
Operațiunea „Înviați-l mai repede”
Nu este însă totul, căci inspirația ministrului e nesecată. Lumina adusă de voluntarii bisericilor va fi dată începând cu ora 20,00, deși abia la miezul nopții preoții rostesc „Hristos a înviat!” și ies cu lumânările aprinse în pridvor. Vom avea slujbe pe repede înainte, ca să i se poată raporta lui Klaus Iohannis că Iisus își face treaba conform indicațiilor primite în operațiunea „Înviați-l mai repede”? De ce tot acest teatru sinistru, ca o palmă dată credincioșilor? Nu am niciun motiv să cred că pe Iohannis și liberalii lui i-a apucat subit dragostea de noi. Nu, este un gest făcut de frică.Fără acest simulacru de Paște, își pierd electoratul. Ăsta e și motivul pentru care Klaus Iohannis l-a iertat pe Iisus, scoțându-l din surghiun și atrăgându-i lui Vela atenția să nu-l învie decât o dată.