Cauta

Iohannis întoarce în Parlament modificările Legii fondului funciar

Iohannis întoarce în Parlament modificările Legii fondului funciar - Ziarul National

Inainte de consultari Iohannis tacut malc

Primul om în stat cere Legislativului, prin intermediul unei scrisori adresate preşedintelui Senatului, reexaminarea actului normativ ce are în vedere modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Iohannis întoarce în Parlament modificările Legii fondului funciar - Ziarul NationalEste vorba despre legea ce vizează reglementarea situației terenurilor aferente construcțiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producție, fostele asociații economice intercooperatiste, de fostele organizații și entități ale cooperației de consum, precum și ale altor construcții aflate în proprietate privată, fiind modificate dispozițiile privind terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și a curții și grădinii din jurul acestora, aflate în zonele necooperativizate, din câte rezultă din textul documentului pe care Klaus Iohanis l-a adresat, vineri, lui Călin Popescu Tăriceanu.

Motivele pentru care se solicită această reexaminare a legii sunt cuprinse în respectiva scrisoare care va ajunge pe masa de lucru a celui de-al doilea om în stat.

Ultimele stiri

  • La revedere B9!
  • Producătorii de gaze fac legea în România. Amenzile ANRE, frecție la picior de lemn
  • Să începi ca pungășel și să ajungi perfid. Asta înseamnă 36 de ani de muncă
  • Meteorologii AccuWeather, anunț de ultimă oră! Când vine „iarna secolului” în România. Orașele în care va ninge din abundență
  • Reguli simple să-ți protejezi locuința de Sărbători. Ce trebuie să faci ca să nu fii „călcat” de hoți
  • Start de sezon pentru pârtiile din România. Unde se poate schia și cât costă skipass-urile
  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Exit mobile version