Nu mai stiu a cata oara Klaus Iohannis ne intoarce spatele. Doborat de importanta si de un orgoliu nemasurat – nu stiu de ce imi vine sa zic prostesc – Iohannis ii trateaza pe toti de sus. Mai putin pe cei la botinele carora se gudura, asteptand un scarpinat dupa urechi. Bichonul coanei Merkel musca, maraie sau latra doar acasa, nu si cand isi vede stapana, pe care o intampina schelalaind fericit si scapand cativa stropi de bucurie. Doar acasa Iohannis este vesnic incruntat, compunandu-si fata aia falsa, cu zambete mecanice care, unui psiholog cu experienta, i-ar spune multe. In spatele lor, doar aroganta. Prea multa pentru un fost primar de provincie.
Nimic nu-l indreptateste pe Klaus Iohannis sa fie cu nasul pe sus. Faptul ca i se canta imnul de stat si primeste defilarea garzii de onoare sunt doar reguli de protocol. De acesta au beneficiat toti sefii de stat pe care Romania i-a avut, nu au fost inventate pentru el in mod special. Functia de presedinte, din punctul meu de vedere, nu este o virtute, cel putin in cazul lui. Este doar rezultatul unor alegeri petrecute acum patru ani.
Absent nemotivat
Klaus Iohannis nu stie sa se bucure. Sau poate nu vrea. Poate ca isi simte sifonat orgoliul nefiresc daca participa, alaturi de romani, la sarbatorile lor. Ziua Imnului National, Ziua Drapelului National nu inseamna nimic pentru el.
Vreme de 14 ani, cat a fost primar al Sibiului, Iohannis nu a participat niciodata la asemenea evenimente. Nici la Ziua Nationala, exceptand anul 2011. O singura data in 14 ani. Nu sunt singurele absente notabile. Topul rusinos al chiulului prezidential mai cuprinde si lipsa de la sedinta solemna a Parlamentului cu ocazia sarbatoririi a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania. Daca nu e sfidare, atunci ce este?
Ca intre noi, penalii
Aroganta presedintelui nu ar fi fost deplina daca, deja presedinte fiind, nu ar fi recurs la tertipuri grosolane pentru a face diferenta intre el si restul lumii. De Ziua Nationala ba nu a invitat in tribuna, alaturi de el, sefii Coalitiei PSD-ALDE, invocand niste protocoale europene despre care nimeni nu stie daca exista, ba nu i-a chemat la receptia de la Cotroceni. Vezi Doamne, erau penali si el nu-si pateaza cazierul moral cu Dragnea si Tariceanu. Daca, la vremea respectiva, presa ar fi stiut de existenta celor 47 de dosare penale pe care le avea el, i-ar fi trantit-o de la obraz ca, in fond, ar fi fost intre ei, penalii, asa ca ciocu’ mic si ochii la argintarie. Anul acesta, deja a gasit motivul pentru a nu participa la sedinta solemna a Parlamentului cu ocazia Centenarului Marii Uniri. E plecat in Franta, cu prilejul inaugurarii Sezonului Cultural Romania-Franta. Nu stiu cat de importanta este aceasta vizita care, in urma cu cateva zile, nici macar nu aparea in agenda prezidentiala, dar stiu ca, la 1 Decembrie, in discursurile lui sforaitoare ne va face capul mare cu iubirea lui fata de tara, cu atasamentul lui fata de romani. Si, sa nu uit, si fata de valorile europene. Macar de ar intelege, in ultimul ceas, ca la 1 Decembrie romanii nu sarbatoresc valorile astea care nu-i intereseaza, dar pe care el bate moneda, ci Ziua Nationala a Romaniei.
Ce mai conteaza?
E singura sfidare? Sau ultima? Nu cred, pentru ca, intre timp, a mai gasit una in repertoriu. Pana la 1 Decembrie nu se mai fac numiri de ministri, a glasuit el. E ca anuntul de la macelarie, lipit pe usa: pana joi nu mai bagam tartite de curcan. Il intereseaza pe el ca guvernul, intre timp, functioneaza schiopatand, cu un picior in caruta si cu unul pe drum? Numai in masura in care, zimbind departe de ochii presei, se bucura ca i-a mai tras o palma lui Dragnea. Si Vioricai Dancila, care il enerveaza ca nu demisioneaza ca sa-si aduca guvernul lui. Ca toate lucrurile astea se petrec in anul Centenarului, ce mai conteaza? Ce, e sarbatoarea lui? Ce treaba are el cu asta?