AcasăNewsIohannis, inainte de consultari: este nevoie de reluarea ciclului legislativ pe legile...

Iohannis, inainte de consultari: este nevoie de reluarea ciclului legislativ pe legile Justitiei

Spre deosebire de precedentele dati in care a chemat la consultari, la Cotroceni, reprezentantii formatiunilor politice cu reprezentare in Parlament, presedintele a ales sa faca unele precizari in fata presei inaintea acestor discutii.

Mai exact inainte de a fi fata in fata cu delegatia PSD, condusa de Liviu Dragnea, prima care a fost chemata la aceste consultari, dat fiind faptul ca partidul are cea mai larga reprezentare in Legislativ. Presedintele sustine ca e necesara reluarea parcursului legislativ pe legile Justitiei si, in acest sens, de un acord intre partidele cu reprezentare in Parlament. „I-am invitat pentru a discuta despre legile Justitiei. Este evident ca legile Justitiei in forma in care sunt ele valabile astazi trebuie regandite si trebuie modernizate, imbunatatite. Este clar ca aici obiectivul, cel putin obiectivul meu, este sa avem legile corectate si sa garantam independenta Justitiei. Pentru asta este, cu siguranta, nevoie de mai multe lucruri – in primul rand este nevoie de reluarea ciclului legislativ pe legile Justitiei, dar nu oricum – este nevoie de o legiferare responsabila, transparenta, care duce la modernizarea reala a legislatiei in materie. Pentru asta e nevoie de discutii, de transparenta, de discutii cu CSM-ul, care garanteaza independenta justitiei (…) este nevoie de consultari cu toti partenerii din sistem. Iar pe partea politica este clar ca avem nevoie de o intelegere, de un acord intre partidele parlamentare pentru a relua acest ciclu legislativ”, a sustinut Klaus Iohannis.

Totodata, seful statului a subliniat ca recomandarile Comisiei de la Venetia din opinia finala pe modificarile legislatiei privind Justitia „trebuie luate foarte in serios”, citite „cu atentie” si „luate in seama”.

author avatar
Cristina Stefan
180 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger