Cauta

Iohannis face ședință cu Orban și Tătaru și cu oficialii din Suceava

Dată fiind situația de criză de la Spitalul Județean din Suceava, unitatea medicală rămasă de seara trecută fără conducere și care se confrunta deja cu un număr mare de cadre medicale confirmate cu noul coronavirus, dar și cu pacienți care au decedat după ce au fost depistați pozitiv la COVID-19, aflăm că președintele vrea să discute cu autoritățile locale.

Din câte s-a transmis de la Cotroceni, videoconferința a fost convocată pentru ora 16, la solicitarea președintelui, „cu privire la situația epidemiologică de la Suceava”

Astfel că, în doar câteva ore va începe o videoconferință, la care vor participa Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, dar și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, și alți reprezentanți ai instituțiilor locale, se anunță de la Cotroceni.

Discuțiile cu președintele vor avea loc cu circa o oră înainte de a începe ședința de Guvern.

De altfel, trebuie spus că în cursul acestei zile, ministrul Sănătății și un secretar de stat din MS au ajuns în orașul aflat de câteva zile deja în carantină și s-au oprit la spitalul amintit. Secretarul de stat ar urma să rămână în zonă, pentru a gestiona situația.

sursa foto: presidency.ro

Ultimele stiri

  • Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion
  • VIDEO| Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer „armistițiu olimpic”
  • Poza Zilei
  • Iohannis, din nou turist. De această dată se va întâlni cu Joe Biden la Casa Albă
  • Horoscop 7 mai 2024 – Mergi la căldura casei tale
  • Germania acuză Rusia de atacuri cibernetice. Ambasadorul Germaniei în Rusia a fost rechemat în țară.
  • Alege ce citești
  • Alertă, păziți vistieria: Iohannis a plecat în America!
  • Digitalizarea ANAF, praf și pulbere. Nici aplicațiile banale nu funcționează
  • Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat
  • Exit mobile version