AcasăNewsIohannis: Digitalizarea - o provocare, dar şi o oportunitate

Iohannis: Digitalizarea – o provocare, dar şi o oportunitate

Iohannis: Digitalizarea – o provocare, dar şi o oportunitate - Ziarul National

Klaus Iohannis a trimis, vineri, un mesaj cu ocazia celei de-a patra ediţii a Iniţiativei pentru dezvoltarea digitală în spațiul universitar francofon şi a Conferinţei miniştrilor pentru învâţământul superior din ţările francofone, găzduite în România.

Iohannis: Digitalizarea – o provocare, dar şi o oportunitate - Ziarul National
Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

“Colaborarea dintre universităţile francofone trebuie să fie una ancorată în provocările lumii contemporane. Digitalizarea este o astfel de provocare, dar în acelaşi timp e o oportunitate fără precedent, care ne permite depăşirea barierelor de timp şi spaţiu, care democratizează lumea academică. Digitalizarea transformă modul în care funcţionează universităţile şi însăşi natura activităţilor de educaţie şi de cercetare”, consideră şeful statului.

Potrivit acestuia, în ultimii ani, Europa a conştientizat importanţa acestor transformări şi a început să investească din ce în ce mai mult în dezvoltarea instrumentelor digitale, în facilitarea colaborării dintre universităţi şi în proiecte de cercetare internaţionale.

Evenimentul are ca scop întărirea cooperării în domeniul educaţiei în spațiul universitar francofon.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
98 afisari

Ultimele știri

Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa

Microprocesoarele au rămas mult timp componente indispensabile, care puteau fi produse  sau asamblate departe, dar consumate peste tot. O serie de schimbări recente au...

Directorul general al TAROM și-a dat demisia

Compania Tarom a rămas fără director. Costin Iordache și-a dat demisia, vinerea trecută, din funcția de director general, conform unui anunț făcut miercuri de...
spot_img