Cauta

Iohannis, de Ziua Armatei: Prioritatea strategică a României, o relație transatlantică puternică

Iohannis a citit ”bilețelul” lui Pahonțu

Prezent la ceremonia organizată de Ziua Armatei Române, în Parcul Carol, din Capitală, la „Mormântul Ostașului Necunoscut”, Klaus Iohannis s-a adresat militarilor prezenţi la eveniment, cărora le-a transmis că ”parcursul euroatlantic şi european al României s-a bazat şi pe profesionalismul și seriozitatea cu care armata a participat la operații militare în afara teritoriului național, acolo unde interesele țării noastre o cereau, alături de aliații noştri”.

Cu ocazia marcării Zilei Armatei în anul în care se împlinesc 15 ani de la intrarea României în NATO, Iohannis a subliniat că ”în prezent, Armata României este o instituție profesionalizată și performantă, având o contribuție decisivă la îndeplinirea angajamentelor României în cadrul Alianței Nord-Atlantice și la implementarea Politicii de Apărare și Securitate Comună în Europa, prin participarea la misiunile comune, desfășurate pentru combaterea terorismului internațional, precum şi la promovarea securității și stabilității regionale” şi că ”apartenența la NATO, la Uniunea Europeană și amplificarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii conferă României cel mai înalt grad de securitate și un profil de partener serios și responsabil, consolidat la nivel internațional”.

”Prioritatea strategică a României este și va rămâne o relație transatlantică puternică. Consolidarea profilului şi a vizibilităţii României în NATO constituie un obiectiv strategic pe care voi continua să îl urmăresc cu consecvenţă”, a mai punctat preşedintele, în alocuţiunea sa.

Nu în ultimul rând, Klaus Iohannis s-a declarat ”mândru că Armata României de astăzi, demnă de trecutul și de eroii ei, rămâne, pentru poporul român, un reper moral, o ancoră de stabilitate și este privită cu multă încredere și același respect atât în țară, cât și peste hotare.”

Ultimele stiri

  • Horoscop 17 septembrie 2025 – Găsiți proporția corectă
  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • Exit mobile version