AcasăNewsIohannis cere responsabilitate pentru depășirea crizei: Nu păcăliți instituțiile statului, vă păcăliți...

Iohannis cere responsabilitate pentru depășirea crizei: Nu păcăliți instituțiile statului, vă păcăliți singuri!

Klaus Iohannis joacă miuța în politica țării

„În vremurile acestea, toți, repet, toți suntem vulnerabili dacă ignorăm măsurile impuse de autorități. Criza aceasta nu poate fi depășită decât împreună”, le-a transmis Klaus Iohannis românilor, de la Cotroceni, în ziua în care a emis decretul prin care starea de urgență în România va fi prelungită cu încă 30 de zile.

Pas a fost făcut pentru a le permite autorităților să ia „în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19”, din câte a menționat președintele.

De altfel, după ce a trecut în revistă câteva dintre noile reglementări prevăzute de acest decret – care va ajunge la votul Parlamentului, în perioada imediat următoare – Klaus Iohannis a adus din nou în discuție importanța respectării regulilor stabilite da autorități, astfel încât să poată fi depășită, „cu pierderi cât mai puține, criza gravă în care ne aflăm”.

„Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul, cu responsabilitate, la trecerea peste această grea încercare la adresa întregii omeniri. Cu toții vrem să ne recâștigăm viața pe care am avut-o înainte de izbucnirea acestei pandemii, dar cât de repede se întâmplă acest lucru depinde doar de respectarea acestor restricții. Sunt măsuri care ne afectează temporar o parte dintre drepturi și libertăți, dar care salvează vieți. Fac un apel la toți cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave și continuă să ignore reglementările autorităților. Nu păcăliți instituțiile statului, vă păcăliți singuri! Îi păcăliți pe cei dragi vouă, pe copiii, părinții și bunicii voștri pe care îi puneți în pericol pentru că nesocotiți măsuri luate pentru protejarea vieții voastre și a semenilor voștri. (…) Fiți responsabili și solidari!”, le-a cerut Klaus Iohannis românilor.

author avatar
Cristina Stefan