AcasăNewsIohannis anunță prelungirea stării de urgență, săgetând politicienii care vor o relaxare...

Iohannis anunță prelungirea stării de urgență, săgetând politicienii care vor o relaxare a restricțiilor: Pericolul nu a trecut!

Klaus Iohannis anunță că a semnat decretul privind prelungirea, cu alte 30 de zile, a stării de urgență în România, în lupta cu noul coronavirus.

„Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor în perioada următoare, cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni, ar duce la o creștere vertiginoasă a noilor cazuri de infectare”, a anunțat Klaus Iohannis, de la Cotroceni.

Președintele a precizat că se impune prelungirea stării de urgență, ceea ce implică atât menținerea măsurilor deja adoptate, cât și apariția de noi reglementări, care să le permită autorităților să intervină pentru gestionarea crizei. „Stați acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital, pentru a ne putea recăpăta viața cât mai repede, altfel vom avea un val de îmbolnăviri și de decese foarte mare. Nu putem permite niciun pas înapoi, în condițiile în care avem de-a face cu o răspândire intracomunitară”, a afirmat Iohannis.

112 afisari

2 COMENTARII

  1. @ Ciolacu zice că ăștia de guvernează cu ăia din opoziție și cu comitetul lui Arafat și Vela nu sunt capabili să ofere un studiu de impact nici în prezent și nici peste 30 de zile despre efectele ridicarii restricțiilor și sănătatea populației și despre evoluția economiei dacă se păstrează restricțiile, ?

  2. @ Apreciați că , în mod firesc, parlamentarii ar trebui să solicite studii ale specialiștilor referitoare la impactul deciziilor referitoare la sănătatea populaței și la consecințele economice și să voteze și în funcție de propriile opinii și recomandările specialiștilor, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger