Cauta

Iohannis anunță o „evaluare la sânge” a sistemului spitalicesc, după ce se va termina criza

După ce a văzut cu ochii săi ce au reușit să facă militarii și personalul medical militar în privința ridicării spitalului de campanie de la Otopeni, președintele a transmis ce se dorește a fi făcut după încheierea perioadei de criză generată de noul coronavirus în România.

Și anume o evaluare riguroasă a sistemului spitalicesc autohton. „Este impresionant ce au reușit militarii și cu personalul medical militar să realizeze în puține zile. Am vizitat toate secțiile. Spitalul încă nu este dat efectiv în funcțiune, dar este gata pregătit și în următoarele ore va primi toate acreditările și va intra în funcțiune. Iată, deci, că suntem pregătiți. România este pregătită pentru a face față cât se poate de bine acestei epidemii. Însă, în același timp, trebuie să spun că după ce se termină această criză, care, din păcate, va mai dura, vom face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din România și vom lua toate măsurile pentru a avea dotările cu care să facem față oricărei situații, și unei epidemii, și unui dezastru. Și, în acest sens, îi asigur pe români că suntem pregătiți acum, dar în continuare vom lua măsurile pentru a fi și mai bine pregătiți”, a susținut Klaus Iohannis, aflat în incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni.

Totodată, președintele a accentuat importanța pe care fiecare român trebuie să o acorde respectării măsurilor menite să ducă la prevenirea răspândirii noului coronavirus – de la spălatul pe mâini, la evitarea contactului cu alți oameni, a îmbrățisărilor.

sursa foto: presidency.ro

Ultimele stiri

  • Puterea atingerii: cum contactul fizic reduce cortizolul și inflamația
  • Adriana Săftoiu, în cărți pentru șefia TVR
  • Aubrey de Grey, pionierul mondial al longevității, la București: „Avem 50% șanse ca întinerirea celulară să depășească îmbătrânirea în următorii 15 ani”
  • Tulburător! Ce arată autopsia fetiței care a murit la o clinică stomatologică din Capitală. Nu ar fi trebuit anesteziată – surse
  • O să mai coboare euro sub 5 lei? Ce răspuns a dat Isărescu, guvernatorul BNR
  • Premierul Bolojan anunță că mai multe companii de stat vor fi lichidate. Și a confirmat numele uneia dintre ele
  • Orașele din România în care va ninge în Ajunul Crăciunului 
  • COMUNICAT DE PRESĂ CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN CADRUL LAR CHEMICAL R&aA SRL
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. ANM, prognoza meteo până pe 15 decembrie
  • Ciolacu, atac dur la Bolojan: „A confundat funcția cu nevoia de a fi Mesia al României/Totul este blocat” – VIDEO
  • Exit mobile version