Degeaba pozează președintele în anticomunist sadea, în sinea lui tânjește după „realizărili” lui Nicolae Ceaușescu. Iar faptele arată că vrea să recupereze timpul pierdut cu democrația originală și cu despoții luminați. Klaus Iohannis își dorește mai mult ca niciodată puterea și, pentru asta, este în stare să arunce România în prăpastie. Nu îl interesează, oricât de evidente sunt consecințele. Se lansează într-o aventură cu final tragic, pentru că nimic din ceea ce și-a pus în minte nu poate avea o rezolvare fericită. Vrea mai multă putere decât a avut chiar Ceaușescu, deși așa ceva nu este posibil. Nu contează, este idealul pentru care pare că trăiește, iar țara trebuie să i se supună.
România are un guvern care funcționează? Are, chiar dacă pășește cu stângul în genunchi și cu dreptul pe jumătate. Are un Parlament, ales în mod democratic acum patru ani? Are, chiar dacă se ocupă mai mult de demolarea guvernelor decât de bunăstarea națiunii. Există pluralism politic, creând premisele minime ale unei democrații? Există. Ne confruntăm cu o situație de criză fără precedent, care ar trimite România în faliment? Nu. Și atunci, de ce este atâta nevoie de alegeri anticipate?
Îi lipsește Marea Adunare Națională
România nu se confruntă cu nicio criză, exceptând-o pe cea a lui Iohannis. Este veșnica lui angoasă că nu poate să stăpânească România în totalitate. Faptul că guvernul lui Ludovic Orban nu funcționează bine nu este din vina țării, este păcatul lui Iohannis. El și l-a dorit și l-a numit. Nu este prima oară când gafează politic, aducând la conducere un guvern de încropeală. N-a învățat nimic din lecția „Guvernului zero”, condus de Dacian Cioloș. Probabil că și acum se mândrește cu opera lui, care ne-a tras în jos cu zece ani.
Pentru a rezolva problema, este de ajuns o moțiune de cenzură care să treacă prin Parlament. Dar Klaus Iohannis nu se mulțumește cu asta, el vrea, cu bună știință, să provoace alegeri anticipate, pentru a acapara și ce a mai rămas din puterea care îl orbește. Are Justiția lui, la fel ca Ceaușescu. Deține controlul Armatei, al forțelor coercitive și al serviciilor de informații, aidoma fostului dictator. Are partidul lui care-i cântă în strună și-i aplaudă invențiile politice, chit că sunt dezastruoase. Și, pentru că veni vorba, cu excepția unor cazuri izolate, ați văzut vreun comunist care să-i ceară lui Ceaușescu demisia? Lui Iohannis îi lipsește, însă, Marea lui Adunare Națională, care să conducă țara după indicațiile lui. Aici este cheia.
Cu bocancii prin democrație
Ludovic Orban se plânge că social-democrații blochează, adesea, sistemul legislativ, deținând încă majoritatea în Parlament. Legile propuse de liberali ba nu trec de comisiile de specialitate, ba se împotmolesc la vot. Conform regulilor nescrise ale democrației, Opoziția nu are niciun motiv să pactizeze cu Puterea și să-i promoveze legile, iar vreo obligație nici atât. Lui Orban și Iohannis le este greu să înțeleagă că nu toată lumea este de acord cu ei și că nu orice opinie liberală trebuie obligatoriu însușită.
Care ar mai fi jocul democratic, și nu numai, din moment ce PSD ar fi încântat de blocarea dublării alocațiilor pentru copii sau trimiterea în șomaj a peste 120.000 de angajați? Care ar mai fi logica doctrinei social-democrate din moment ce ar accepta austeritatea liberalilor, pentru că altă politică aceștia nu cunosc? De ce trebuie să fie de acord pesediștii cu blocarea pensiilor minime, când obiectivul lor este exact contrariul?
Noul Phenian
Lui Klaus Iohannis nu-i convine sub nicio formă că nu poate controla total România. De asta și are nevoie de alegeri anticipate, chit că acestea nu se impun. Îi trebuie un Parlament în care PSD să fie minoritar, să fie spart în grupulețe care, chiar dacă ar face o coaliție, să nu aibă vreun cuvânt de spus. Marele Om Democrat are trebuință de o tăcere mormântală în România, de partide care să-i soarbă cuvintele de pe buze și de mulțimi care să-l idolatrizeze, exact ca pe Ceaușescu. Nu acceptă opinii contrare, ideile lui de Mare Cârmaci fiind literă de lege pentru toată România. Vrea liniște în țară, pentru a putea gândi la noul Phenian ce se conturează pe malul Dâmboviței. Un Phenian pe care nu m-ar mira ca Europa să-l accepte, făcându-se că nu-l vede, pentru că jocurile ei nu sunt cu România, ci peste ea.