Iohannis a trimis în Parlament legea privind șomajul tehnic, pentru reexaminare

În cursul zilei de vineri, președintele a trimis Parlamentului, în vederea reexaminării, o lege importantă în contextul crizei provocate de noul coronavirus în România.

Este vorba despre Legea pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii și pentru reglementarea unor măsuri de protecție socială. Actul normativ instituie indemnizația pentru șomaj tehnic, pe durata în care în România e în vigoare starea de urgență.

Solicitarea de la Cotroceni – adresată vicepreședintelui Senatului, Titus Corlățean, printr-o scrisoare în care sunt precizate și motivele pentru care se cere reexaminarea legii în cauză- vine pe fondul precizărilor făcute, orele trecute, de către liberala aflată în fruntea Ministerului Muncii, care anunțase cifre cu privire la acordarea șomajului tehnic, până la finele lunii trecute. „La un bilanţ intermediar aferent perioadei 16 martie – 31 martie, peste 600.000 de români (…) angajaţi au fost sprijiniţi prin această măsură a Guvernului Ludovic Orban denumită şomaj tehnic. (…) Peste 50.000 de profesionişti, persoane care lucrează prin PFA, prin întreprinderi familiale, prin contracte de drepturi de autor (…) au primit sau primesc în cursul zilei de astăzi fondurile alocate prin măsura de sprijin şomaj tehnic”, declarase Violeta Alexandru.

Redăm în cele ce urmează, integral, precizările din cuprinsul solicitării președintelui:

„București, 24 aprilie 2020

Domnului Robert-Marius CAZANCIUC

Vicepreședinte al Senatului

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,

formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii și pentru reglementarea unor măsuri de protecție socială

Legea pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii și pentru reglementarea unor măsuri de protecție socială instituie dispoziții privind suspendarea contractelor individuale de muncă pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, pentru perioada ulterioară încetării acestora fiind prevăzute și măsuri de protecție socială a salariaților afectați de întreruperea sau reducerea temporară a activității angajatorului.

1. Prin art. I pct. 1 din legea supusă reexaminării se completează alin (1) al art. 52 din Codul muncii cu o nouă situație, prevăzută la lit. f), în care angajatorul poate suspenda un contract individual de muncă, respectiv ca urmare a „decretării stării de asediu sau stării de urgență potrivit art. 93 alin. (1) din Constituția României, republicată”. Totodată, prin art. I pct. 2 din aceeași lege, se stabilesc măsuri de protecție socială aplicabile salariaților al căror contract individual de muncă va fi suspendat ca urmare a acestei noi ipoteze legislative. În opinia noastră, soluția legislativă reglementată la art. I este de natură să conducă la probleme în aplicare, dar și să inducă o reală confuzie pentru destinatarii normelor.

Astfel, potrivit expunerii de motive, intervenția legislativă urmărește să răspundă unei probleme de natură socială pe care inițiatorii o indică drept fundament al măsurilor adoptate în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, respectiv faptul că „mulți angajatori au constatat că nu au text legal care să le permită reducerea activității pentru această perioadă, astfel încât angajații lor să fie protejați”. Or, în opinia noastră, amendarea Codului muncii ar trebui să reprezinte o măsură cu un orizont mai mare de timp decât actuala stare de urgență, aspect ce implică necesitatea unei evaluări preliminare, o analiză de fond a nevoilor sociale și a limitelor de intervenție a statului în relația contractuală angajat-angajator, care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Din această perspectivă, problemele conjuncturale ar trebui să fie rezolvate, datorită caracterului extraordinar, prin măsuri legislative derogatorii de la cadrul general în materie de raporturi de muncă, și nu modificări de fond ale acestuia, mai ales în lipsa unor dezbateri la care să participe o sferă cât mai largă de actori sociali, cărora, în final, norma juridică li se adresează. În acest mod, s-ar putea ajunge la un cadru legislativ suplu care ar răspunde nu numai actualei situații – pentru care există deja reglementări, asupra cărora Parlamentul ar putea interveni în cadrul legilor de aprobare a ordonanțelor de urgență deja adoptate de Guvern, aflate în diverse stadii legislative pe agenda celor două Camere ale Parlamentului – ci și eventualelor evenimente neprevăzute ce ar impune instituirea unor măsuri excepționale.