AcasăNewsInundațiile au făcut prăpăd în Vrancea! Mai multe drumuri sunt închise (FOTO/VIDEO)

Inundațiile au făcut prăpăd în Vrancea! Mai multe drumuri sunt închise (FOTO/VIDEO)

Inundațiile au făcut prăpăd în Vrancea! Mai multe drumuri sunt închise (VIDEO) / foto: facebook.com/prefecturavrancea

Ploile abundente care au căzut în ultimele zile fac probleme mari în județul Vrancea. A fost cod roşu de inundaţii în zonă, până duminică dimineaţă.

Mai multe drumuri judeţene au fost închise traficului rutier după ce apele s-au revărsat pe carosabil sau au erodat şoseaua, iar câteva gospodării aflate în calea apelor au fost evacuate în ultimele 24 de ore, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

foto: facebook.com/prefecturavrancea

Alte drumuri din județ sunt impracticabile după ce s-au surpat, autoritățile luând decizia să le închidă.

DJ 205 D, de la km 21, la ieşirea din comuna Paltin spre Spulber, dar și DJ 204 E, din extravilanul satului Ciuşlea din comuna Garoafa până la Mirceşti în comuna Vânători, transmit autoritățile vrâncene, potrivit News.ro.

„Avertizăm şoferii să evite zonele respective! Împreună cu instituţiile competente facem toate demersurile pentru monitorizarea drumurilor judeţene, astfel încât să evităm pericolele imediate!”, a precizat Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, anunțând că doar maşinile de intervenţie ale pompierilor şi Ambulanţa vor avea acces pe aceste drumuri.

În cursul zilei de sâmbătă, 12 persoane rămase izolate de vineri seara pe o insulă, într-o zonă forestieră de la Nereju, au fost salvate de echipele de intervenţie cu ajutorul unui sistem de tiroliană. Printre acestea, trei femei şi un tânăr de 16 ani.

author avatar
Andreea Vlad
187 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger