Cauta

Interzicerea divorțului la mediator, un fake news!

Mihai Iulian Munteanu, președintele Mediatorilor, a făcut o precizare importantă despre știrea apărută în spațiul public și pe rețelele de socializare unde se spunea că divorțul nu se poate face prin mediere. Munteanu susţine pe acest subiect am avut de-a face cu un fake news. Conform Codului Familiei și a deciziilor publicate în decembrie anul trecut în Monitorul Oficial la mediere nu se pune problema divorțului. Deci nu poate fi interzis ceva ce nu era oricum permis.

Medierea, doar o procedură în actul de divorț

Statutul mediatorului este acela de a stabil legături relaționare între persoanele care au probleme. Codul Familiei indică exact cei care sunt în măsură să decidă un divorț, desfacerea unei căsătorii. Astfel că, o căsătorie se poate desface în instanță, la primăria unde a fost încheiată sau în fața unui notar, acesta având calitatea de a semna actele pentru anularea actului de căsătorie, în anumite cazuri. Pe de altă parte, mediatorii pot să scurteze problemele care apar în astfel de situații. La mediator, soții pot apela fie pentru încercarea stingerii conflictului dintre soți prin împăcare, fie în vederea unor convenții asupra modalității de desfacere a căsătoriei  sau modalitatea exercitării drepturilor părintești. Mediatorul poate ajuta părțile în legătură cu relația dintre păriți și minori, programul de vizită al minorilor sau cu numele pe care îl vor purta foştii soți după divorț. Alte aspecte care se pot rezolva în cadrul unei medieri sunt cele legate de partajul bunurilor comune, stabilirea locuinței sau a domiciliului minorilor, în funcție de contribuția părinților la creșterea și educarea minorilor. Consiliul de Mediere va transmite tuturor Curților de Apel din țară care sunt atribuțiile unui mediator în situația unui divorț.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version