Cauta

Interlopul Fane Văncică, prins pe Aeroportul din Otopeni. Incredibil ce le-a declarat polițiștilor după ce a fost „săltat”

Fane Văncică

Interlopul Fane Văncică, săltat de polițiști din pat și dus la audieri, din cauza filmulețului în care lovea o femeie

La trei zile după ce și-a bătut cu bestialitate partenera de viață, polițiștii l-au prins pe Fane Văncică. Interlopul a fost săltat chiar de pe aeroport, când se întorcea în țară din Italia.

„În seara de 1 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, la punctul de trecere a frontierei de pe Aeroportul Henri Coandă București, a fost oprit un bărbat, în vârstă de 37 de ani, de către polițiști din cadrul Poliției de Frontieră, ce se aflau în efectuarea serviciului.

Bărbatul este acuzat de lovire și alte violențe

Acesta a fost predat polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 16, care, în baza unui mandat de aducere, l-au condus la sediul Secției, unde a fost audiat în cadrul dosarului penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

De asemenea, i-au fost readuse la cunoștință măsurile prevăzute de ordinul de protecție provizoriu, emis în data de 30 august a.c. pe numele acestuia. Astăzi, se va solicita instanței emiterea unui ordin de protecție (pentru o perioadă de 6 luni)”, a anunțat DGPMB.

A fost filmat în timp ce bătea o femeie

Acesta a declarat, în cadrul audierilor faptul că el și persoana vătămată “se iubesc foarte mult, iar aceasta este sadomasochistă și îi place să fie bătută”.

🔴INTERLOPUL FANE VANCICA A BATUT O FEMEIE.😮👀 Ce au facut organele abilitate in acest caz? 😮👀

Polițiștii l-au căutat trei zile pe interlopul care și-a bătut partenera, iar imaginile de o cruzime de neimaginat au apărut în spațiul public. Aceștia au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele femeii, care nu a depus nici acum plângere după incident.

Imaginile cumplite cu femeia bătută de interlopul Fane Vancică au ajuns imediat virale pe rețelele de socializare. La scenele cumplite de violență au luat parte și cei doi copii.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version