AcasăNewsInterlop pus sub acuzare pentru comandarea asasinării unui jurnalist

Interlop pus sub acuzare pentru comandarea asasinării unui jurnalist

Liderul unei grupări de interlopi din Timișoara a fost pus sub acuzare, astăzi, de procurorii DIICOT, într-un dosar în care este cercetat că ar fi planificat asasinarea unui jurnalist.

Interlopul Lucian Boncu a făcut, potrivit anchetatorilor, mai multe demersuri și chiar a găsit criminalii potriviți pentru a-l executa în stradă pe jurnalistul Dragoș Boța.

„Prin ordonanța din data de 23.04.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus începerea urmăririi penale față de suspecții B.L.A. și R.B. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Din cercetările efectuate au reieșit indicii temeinice că, în cursul anilor 2018 – 2019, suspectul B.L.A. a inițiat anumite demersuri menite să ducă la intimidarea și agresarea unui jurnalist, ca urmare a numeroaselor articole de presă publicate de acesta, în care se relatau diferite evenimente cu caracter infracțional la care participase suspectul B.L.A. și se conturau suspiciuni privind posibile conexiuni ale acestuia cu diferite medii din administrația publică locală.

În acest context, la data de 09.09.2019, jurnalistul a publicat un articol, în care relata despre audierea suspectului B.L.A. într-un dosar al DIICOT – Structura Centrală, cu privire la activități de trafic de droguri de mare risc. Din probatoriul administrat a rezultat că, profund iritat de acest ultim articol, la data de 10.09.2019, suspectul B.L.A. a inițiat o întâlnire, la un restaurant de pe raza localității Chișoda, la care au participat doi dintre apropiații săi – suspectul G.N. și suspectul I.D. – precum și alți doi tineri, prieteni ai suspectului G.N., identificați în persoana suspecților M.R.C. și M.E.C.. Cu ocazia respectivei întâlniri, suspectul B.L.A. a încercat să-l determine pe suspectul G.N. ca acesta, împreună cu cei doi prieteni ai săi, să-l împuște pe jurnalist, drept răzbunare pentru articolele compromițătoare scrise de acesta la adresa suspectului B.L.A..

În acest scop, suspectul B.L.A. s-a folosit de autoritatea sa asupra suspectului G.N. și i-a predat acestuia, în vederea folosirii în agresiune, un pistol calibrul 7,65 mm, promițând că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, îi va recompensa financiar pe agresori și le va face cadou și pistolul astfel furnizat.
Pistolul în litigiu îi aparținea suspectului B.L.A. și fusese dat în păstrare de acesta suspectului R.B. pentru a evita astfel o eventuală depistare a acestuia cu ocazia unei percheziții domiciliare. În acest context, la solicitarea suspectului B.L.A., la data de 10.09.2019, suspectul R.B. a adus pistolul din municipiul Caransebeș în municipiul Timișoara și i l-a predat lui G.N., cu ocazia întâlnirii de la restaurant.

Facem precizarea că pistolul în litigiu este o armă de foc letală fabricată în Turcia și este folosit cu precădere în spațiul balcanic, fiind lipsit de elemente de identificare specifice, care să permită verificarea traseului armei de la producător la deținător.

Tot cu aceeași ocazie, la solicitarea suspectului B.L.A., suspectul G.N. s-a deplasat împreună cu cei doi tineri în zona unde știau că se află locuința jurnalistului, în vederea efectuării unei recunoașteri în teren. La acel moment, aceștia s-au arătat reticenți, ca urmare a observării în zonă a unui autoturism, despre care au crezut că aparține organelor de poliție, motiv pentru care au abandonat demersul infracțional. De altfel, suspectul G.N. i-a transmis polițistului I.D., prin intermediul unei aplicații mobile, și o poză cu autoturismul respectiv, cerându-i să-l verifice în baza de date a poliției, pentru a fi siguri că nu era o mașină folosită de organele de poliție.

Pe parcursul cercetărilor, după audierea în calitate de martor, I.D. a devaluat către persoanele cercetate faptul că la D.I.I.C.O.T. se fac investigații referitoare la evenimentul din data de 10.09.2019, lucru care a dus la periclitarea și îngreunarea anchetei și a permis persoanelor cercetate să ia măsuri în vederea contracarării anchetei și influențării celorlalte persoane audiate în cauză, aspecte în raport de care numitul I.D. este în prezent cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de compromiterea intereselor justiției, prev. de art.277 alin.3 C.p”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

author avatar
Andrei Coman
354 afisari

3 COMENTARII

  1. „politistii mei” mana in mana cu „interlopii mei”.Au dat nas in nas cu procurori cinstiti,care totusi exista.Sa speram ca se vor gasi si judecatori cinstiti care sa aplice Legea,cum ar trebui.

  2. Prin urmare, s-a ajuns până aici, să fie împușcați oameni în stradă de către niște jeguri cărora – poftim! – le dă concursul și Poliția Română a lui Pește Prăjit, oamenii legii (hauuu!) ai lui pește prăjit. Spânzurați în piața publică! Cine ne apără de criminali? VREM ARMEEEE!!!

  3. Sunt troll platit in copeici , un agent provocator care incita opinia publica romaneasca la violenta . Poate se sesizeaza cine trebuie si-mi taie macaroana , e timpul sa o zbughesc din presa romaneasca unde am primit din partea cititorilor numai zmetii in bot !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger