Cauta

Intalnire Vladimir Putin, John Kerry si Serghei Lavrov la Soci

Secretarul de stat american John Kerry l-a intalmit, ieri, la Soci pe presedintele Federatiei Ruse, in cursul primei vizite facute in Rusia de un inalt responsabil american dupa debutul crizei din Ucraina, care se afla pe agenda discutiilor.

Potrvit Kremlinului vizita lui Kerry ar putea avea ca efecte revizuirea sanctiunilor occidentale asupra Rusiei

Kerry l-a intalnit pe Putin in resedinta sa de vara din Soci, la scurt timp dupa o intrevedere cu seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov. Potrivit unui responsabil din cadrul departamentului de Stat american, citat de AFP, pe agenda discutiilor figurau viitoarele etape ale incetarii focului in Ucraina. Violentele din Libia si Siria, amenintarile din partea Statului Islamic si negocierile pe tema dosarului nuclear iranian urmau sa fie, de asemenea, evocate in cadrul intalnirii, a mai precizat responsabilul american. Inaintea sosirii la malul Marii Negre, Kerry, insotit de Lavrov, a depus o jerba la un memorial al soldatilor sovietici. Relatiile intre Rusia si SUA  cunosc o criza fara precedent de la sfarsitul Razboiului Rece din cauza anexarii, in martie 2104, a peninsulei Crimeea si a conflictului intre separatistii prorusi si autoritatile din Kiev, in Estul Ucrainei. Ieri, apropiatii fostului opozant Boris Nemtov, ucis recent la Moscova, au prezentat un raport bazat pe o ancheta pe care acesta a facut-o inainte de a fi asasinat, in februarie, care dovedeste, potrivit lor, ca soldatii rusi au fost trimisi masiv in estul Ucrainei, incepand din august 2014. Peste 200 au fost ucisi.

 

Ultimele stiri

  • Macron e bun de gură, dar nu va rezolva criza migrației
  • Dublă dominație: Israelul nu are rivali pe piețele financiare și în Orientul Mijlociu
  • Trump, meșterul ”zidului tarifar asiatic”
  • Euro puternic – sabie cu două tăișuri
  • Schema germană: schimb de mașini pentru a evita tarifele americane
  • De ce continuă să moară elitele lui Putin?
  • Reforma serviciilor de informații din SUA sau lupta lui Donald Trump cu ”deep state” (II)
  • Imagini incredibile! O furtună puternică a făcut prăpăd în Sinaia. Vijelia a luat pe sus acoperișuri și a doborât mai mulți copaci – FOTO/VIDEO
  • COTAR acuză: ASF închide ochii în fața unui nou faliment pe piața polițelor RCA, iar ANAF controlează doar firmele care au capital românesc
  • „Pe drumul gustului”, o declarație de război împotriva prostituării televiziunii culinare
  • Exit mobile version