Cauta

Institutul pentru Bunătate

Nu e glumă, gesturile cotidiene de bunătate, precum ajutarea unui coleg de serviciu, grija faţă de un vecin în vârstă sau permiterea trecerii unei maşini într-un ambuteiaj, vor deveni materie de studiu  la Universitatea California din Los Angeles (UCLA). 

Acest institut ”va adopta o abordare interdisciplinară pentru înţelegerea bunătăţii, prin evoluţie, biologie, psihologie, economie, cultură şi sociologie”, a explicat universitatea americană într-un comunicat.”Institutul de Bunătate Bedari al UCLA încearcă să fie un antidot al contextului politic global actual, al violenţei şi al tensiunilor”, a afirmat Darnell Hunt, decanul departamentului de ştiinţe sociale din cadrul prestigioasei universităţi californiene în care va funcţiona acest institut. ”Viziunea noastră este că trăim cu toţii într-o lume în care umanitatea descoperă şi pune în aplicare bunătatea care se află în fiecare dintre noi”, a spus Matthew Harris, cofondator al institutului.

Ultimele stiri

  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Guvernul României aprobă 500 de milioane € pentru Autostrada A1 și reorganizează Garda de Mediu
  • De ce avem pielea de găină? Răspunsuri evolutive și legătura cu emoțiile
  • Alege ce citești
  • Donald Trump, primit cu fast regal la Castelul Windsor în a doua vizită de stat în Marea Britanie/VIDEO
  • Pământurile rare chinezești surpă companiile europene
  • 30 de zile de arest pentru Toto Dumitrescu. INML confirmă consumul de cocaină
  • Bolojan – ziua și șantajul
  • Trump are dreptate să ceară sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Îl vor asculta țările NATO?
  • Socialismul este la fel de american ca plăcinta cu mere
  • Exit mobile version