AcasăNewsInstitutul Cantacuzino, readus la viață abia de la anul

Institutul Cantacuzino, readus la viață abia de la anul

33068722 - pediatrician makes vaccination to small girl

 

Institutul Cantacuzino va produce, în anii viitori, circa 7 milioane de doze de vaccin antigripal

 

Reactivarea Institutului Cantacuzino nu reprezintă o urgență, deși pandemia de coronavirus ar fi trebuit să reprioritizeze acest obiectiv de interes național. Investițiile în institut încep abia de anul viitor, când UE va aloca bani, și se vor desfășura de șapte ani.

Guvernul a anunțat demararea unor investiții importante la Institutul Cantacuzino în perioada 2021-2027, făcute, evident, pe bani europeni. Astfel, în cadrul Programului Operațional Sănătate 2021-2027, pe axa ”Dezvoltarea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate”, România va accesa 150 de milioane de euro. ”Oportunitatea unui prim proiect care să presupună o infrastructură de cercetare este legată, în principal, de creșterea acoperirii vaccinale la nivel național și regional până la nivelul minim recomandat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru fiecare vaccin, prin dezvoltarea unei platforme comune de colaborare între autorități, medici și cercetători, organizații internaționale cu experiență în domeniu, reprezentanți ai companiilor din domeniu, precum și alți factori interesați.

Construirea acestei infrastructuri va avea drept scop producția de vaccinuri necesară la nivel național și internațional având în vedere posibilitatea apariției în orice moment a unei pandemii cu virus gripal. Institutul Cantacuzino este o instituție de elită de nivel strategic în ceea ce privește cercetarea-dezvoltarea în domeniul microbiologiei și poate deveni un pol de excelență științifică prin susținerea unor activități structurate pentru dezvoltarea de vaccinuri la standarde ridicate de tehnologizare, asigurată prin cercetarea-dezvoltarea aprofundată în domeniul microbiologic”, se arată într-un memorandum al Guvernului.

Banii vor fi folosiți pentru activități de cercetare pentru dezvoltarea de produse biologice profilactice și terapeutice inovative (vaccin gripal tetravalent, seruri terapeutice, alte vaccinuri virale și bacteriene, probiotice și suplimente alimentare naturale), pentru integrarea inteligenței artificiale ca parte a procesului de obținere a produsului inovativ, precum și pentru dezvoltarea platformei de studii preclinice pe animale de laborator și certificarea acesteia ca unitate în regim de bună practică de laborator.

Se pregătește marea vaccinare

Potrivit Guvernului, principalele rezultate ale programului de investiții vor consta în disponibilitatea vaccinului gripal tetravalent la sfârșitul proiectului împreună cu platforma de dezvoltare și producere de vaccinuri, care va rezolva problemele de asigurare a necesităților de produs pentru piață. Capacitatea de producție proiectată este de 4-7 milioane de doze vaccin tetravalent, ceea ce va depăși necesitatea estimată de 3,6 milioane de doze distribuite intern și va crea disponibilitate de distribuție regională. ”La nivel social, acoperirea vaccinală adecvată conduce la scăderea complicațiilor afecțiunilor cronice produse de gripă şi, implicit, a mortalității. Prin producția de vaccin gripal la I.N.C.D.M.M. ,,Cantacuzino”, România ar putea asigura, conform normelor OMS, într-un interval de 6 –8 luni, o cantitate de cca. 5,5 –6 milioane de doze de vaccin, ceea ce ar reprezenta o acoperire de 30% din populația țării”, se mai arată în memorandumul Guvernului.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
615 afisari

3 COMENTARII

  1. OMS este un cuib de năpârci globaliste, care execută ordinele criminale ale unor asasini. Treziți-vă! De ce trebuie să urmez eu, Stat Național, directivele unei entități suprastatale? Mai ales într-un domeniu atât de fundamental, cum e sănătatea. Ce, eu nu pot să-mi văd și singur de sănătate, nu am capacități? Poate aș face-o, dacă nu aș ști cine și în ce scop se află în spatele acestei OMS. Uitați-vă cine o conduce, vedeți cine e ăla, căutați-l și-n cur (pe el și pe stăpânii lui) și edificați-vă. Mai luați-vă ochii de la ” mainstream media ”.

  2. Nu avem voie sa dispunem de un astfel de Institut. Trebuie sa cumparam otravurile facute de institutele si companiile farma din cloaca UE. Sper sa se darame sandramaua asta o data….A devenit un focar de infectie.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger