AcasăNewsInspectia Judiciara a publicat protocolul cu SRI: "si-a incetat efectele la 8...

Inspectia Judiciara a publicat protocolul cu SRI: „si-a incetat efectele la 8 martie 2017” (DOCUMENT)

Reprezentantii Inspectiei Judiciare au facut public, marti, protocolul de cooperare incheiat de IJ cu Serviciul Roman de Informatii, in 2016, un document ce are trei pagini si despre care se anunta ca si-a incetat efectele in primavara anului trecut, in luna martie mai precis.

Un an mai tarziu, IJ avea sa ceara declasificarea acestui protocol. Iata ce precizeaza IJ-ul pe acest subiect:

„Inspectia Judiciara a solicitat, la data de 28 martie 2018, declasificarea „Protocolului privind organizarea cooperarii intre Serviciul Roman de Informatii si Inspectia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin, potrivit legii”, incheiat la data de 29 februarie 2016. Protocolul si-a incetat efectele la 8 martie 2017.

In niciuna dintre procedurile administrative de verificare a activitatii si conduitei judecatorilor, procurorilor si magistratilor-asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, derulate in intervalul in care Protocolul a fost in vigoare, Inspectia Judiciara nu a solicitat si nu a transmis Serviciului Roman de Informatii date si informatii.

De asemenea, in acelasi interval nu a fost exercitata nici o actiune disciplinara ca efect al protocolului.

Subliniem ca toate actiunile disciplinare exercitate de Inspectia Judiciara au fost intemeiate exclusiv pe situatii de fapt constatate nemijlocit de inspectorii judiciari, fara alte date si informatii furnizate in temeiul Proctocolului ori a vreunei colaborari cu alte entitati.”

sursa foto: Facebook/Inspectia Judiciara

172 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger