Cauta

Inselata prin metoda Accidentul. Suceveanca s-a imprumutat pentru a le da bani escrocilor!

Mare atentie cu cine vorbiti la telefon, in cazul in care vi se cer bani, sub pretextul ca o ruda ar fi fost implicata intr-un accident de circulatie! O suceveanca a cerut ajutorul politiei, cand a realizat ca a fost pagubita cu o suma importanta – circa 6.000 de lei, fiind pacalita prin metoda cunoscuta drept „Accidentul”.

Speriata dupa ce a primit un telefon de la o persoana care pretexta ca ar fi fost avocatul nepotului sau, acesta din urma persupunandu-se ca ar fi provocat un accident soldat cu o victima, femeia in varsta de 79 de ani a cazut in plasa raufacatorilor.

Intitial, femeia ar fi primit un telefon chiar de la ruda acesteia, iar apoi de la presupusul aparator al barbatului. Asa-zisul avocat i-ar fi cerut batranei suma de 4.000 de lei, pentru o pretinsa operatie la care ar fi urmat sa fie supusa victima, potrivit ziarulevenimentul.ro. Suceveanca s-a intalnit cu un necunoscut, caruia i-a dat initial 4.000 de lei, iar apoi alti 500 de euro, pe care s-a vazut nevoita sa ii imprumute.

Cand a inteles ca a fost victima unor escroci, suceveanca s-a dus direct la politie, vineri dupa-amiaza, si a facut o reclamatie. Oamenii legii urmeaza sa dea de urma suspectilor in acest caz.

Sursa foto: jurnalgiurgiuvean.ro

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version